Descoperă istoria Leoaicei din Guennol, cel mai scump obiect arheologic vândut vreodată, cu un preț de 57,2 milioane de dolari.
Cuprins
Descoperă cel mai scump obiect arheologic din antichitate: a fost vândut pentru peste 57 de milioane de dolari.
Leoaica din Guennol: o bijuterie a artei mesopotamiene
Se estimează că piesa a fost sculptată în jurul anului 3000 î.Hr., într-o regiune apropiată de actualul Bagdad, în sudul Mesopotamiei. Figurina reprezintă o figură hibridă cu un corp uman musculos și un cap de leoaică, într-o atitudine dinamică. Numele statuetei provine de la colecția Guennol, proprietatea lui Alastair Bradley Martin, care a achiziționat statueta în 1948 și a împrumutat-o Brooklyn Museum până în momentul vânzării.
În ciuda dimensiunilor reduse, Leoaica Guennol se distinge prin forța estetică, detaliile anatomice și valoarea simbolică. Unii specialiști au interpretat-o ca o zeitate sau o figură cu conotații protectoare sau magice. Pentru alții, ea întruchipează o noțiune primitivă a puterii feminine. Oricum ar fi, consensul arheologic este clar: este una dintre cele mai rafinate reprezentări zoomorfe ale artei din perioada protoelamită.
Un record fără precedent: licitația Sotheby’s
Pe 5 decembrie 2007, sala de licitații Sotheby’s din New York a devenit scena unei licitații frenetice. Catalogată ca lotul 30 în licitația de antichități, Leoaica din Guennol a fost adjudecată pentru 57.161.000 de dolari unui cumpărător anonim. Astfel, a devenit cea mai scumpă piesă de artă antică vândută vreodată într-o licitație publică până în acel moment.
Conform catalogului oficial al casei Sotheby’s, statuia a fost „găsită, se pare, în apropierea Bagdadului” și se afla într-o stare de conservare impecabilă, fiind păstrată în colecții private din 1931. Acest istoric al proprietății, împreună cu expunerea sa îndelungată la Brooklyn Museum din 1949, i-au consolidat prestigiul și valoarea pe piață.
Cu toate acestea, lipsa informațiilor fiabile despre contextul arheologic real — adică locul și condițiile exacte în care a fost găsită — a împiedicat cunoașterea adevăratei sale semnificații culturale și sociale. Această lipsă de context a fost criticată dur în cadrul comunității arheologice, care denunță impactul comerțului cu antichități asupra patrimoniului.
Valoarea vechiului: artă, investiție și speculație
Vânzarea Leoaicei din Guennol nu este un caz izolat, ci face parte dintr-o tendință crescândă care transformă antichitățile în obiecte de investiție, indiferent de valoarea lor istorică sau academică. Așa cum analizează arheologul Morag M. Kersel în articolul său „The Power of the Press” (2009), spectaculositatea mediatică și campaniile mediatizate de presă au sporit atractivitatea acestor piese ca active financiare cu randament ridicat.
În decembrie 2007, la doar câteva zile după licitație, revistaTime a publicat un articol intitulat „Antiquities: The Hottest Investment” („Antichitățile: cea mai în vogă investiție”), în care prezentarea achiziției Leoaicei Guennol era descrisă ca o investiție strălucită. Publicația afirma că, pentru mai puțin de 10.000 de dolari pe an, orice investitor putea avea acces la piese de calitate și sugera chiar că piața era deschisă și investitorilor obișnuiți.
Această romantizare a colecționării private de obiecte antice a generat diviziuni profunde între lumea academică și cea comercială. În timp ce colecționarii apără dreptul de a achiziționa și conserva piese precum Leoaica Guennol, arheologii denunță faptul că astfel de practici încurajează jefuirea siturilor arheologice și distrugerea ireparabilă a patrimoniului cultural.
Ce se pierde atunci când se pierde contextul?
Unul dintre aspectele cele mai controversate ale vânzării Leoaicei din Guennol se referă la contextul său arheologic original. Provine dintr-un mormânt, un templu sau o locuință? Era asociată cu alte piese? Era folosită în scopuri rituale sau avea o funcție decorativă?
Aceste întrebări nu pot primi un răspuns fără o înregistrare arheologică oficială. Piesa, deși impresionantă prin factura sa, este deconectată de istoria sa și, prin urmare, de cunoștințele științifice pe care le-ar putea aduce.
Așa cum denunță Kersel, ceea ce pe piața de artă este prezentat ca o piesă de origine certificată — o considerație bazată pe istoricul proprietății — nu poate înlocui proveniența arheologică sau excavarea sistematică. Fără informații cheie precum locul exact al descoperirii sau condițiile stratigrafice, se pierde o parte esențială a cunoștințelor despre trecut.
Rolul muzeelor și dispariția artei publice
Leoaica Guennol a fost expusă la Brooklyn Museum timp de peste jumătate de secol. În această instituție, ea a putut fi studiată, admirată și reprodusă în cataloage și manuale. Prin urmare, prezența sa într-o instituție publică garanta accesul comunității academice și al publicului larg.
După vânzare, însă, figura a trecut în mâinile unui colecționar privat al cărui anonimat este păstrat până în prezent și care poate, dacă decide astfel, să o țină departe de ochii publicului pe termen nelimitat. În acest sens, vânzarea nu implică doar o tranzacție economică, ci și pierderea potențială a unui bun cultural comun.
Această situație ilustrează unul dintre paradoxurile așa-numitului „cosmopolitism cultural”, susținut de anumiți intelectuali și muzee, care susțin că arta antică trebuie să circule liber în mâini private pentru a favoriza accesul global. Cu toate acestea, realitatea demonstrează că aceste piese, odată achiziționate, dispar adesea din domeniul public și, prin urmare, contravin principiilor accesului universal la cunoaștere și patrimoniu.
Leoaica Guennol: o investiție bună sau o pierdere patrimonială?
Leoaica din Guennol rămâne una dintre cele mai emblematice piese de artă antică, atât pentru valoarea sa artistică, cât și pentru rolul său în dezbaterea privind comerțul cu antichități. Vânzarea sa pentru peste 57 de milioane de dolari nu numai că a doborât recorduri, dar a și exacerbat tensiunile dintre colecționari, piață și arheologie.
După cum subliniază Kersel, valoarea unei piese arheologice nu se limitează la estetica sau raritatea sa, ci depinde în mare măsură de contextul în care a fost găsită. Fără acest context, se pierde o parte din istoria pe care acea piesă ar putea-o povesti. În cele din urmă, istoria Leoaicei din Guennol ridică o întrebare fundamentală cu privire la destinul patrimoniului comun: trebuie să aparțină celui care poate plăti mai mult sau întregii umanități?
