În fiecare an, mii de vizitatori ajung pe Everest și lasă în urmă tone de gunoi.
Cuprins
De la excremente umane până la resturi de tabere, cel mai înalt munte din lume se confruntă cu o gravă criză ecologică. Dar există și soluții inovatoare în curs de implementare.
Cel mai înalt munte de pe planetă Pământul are o mulțime de probleme din cauza deșeurilor lăsate de vizitatori. Și nu vorbim doar de resturi de mâncare ale alpinistilor, de cutii de bere sau de combustibil, ci și de excremente umane.
Everestul, simbol al aventurii și al depășirii limitelor, este și scena unei probleme tot mai grave: deșeurile. Corturi abandonate, sticle și resturi organice se acumulează pe traseele sale și în împrejurimi. În ciuda eforturilor purtătorilor și alpinistilor de a strânge gunoiul, adevărata provocare începe după aceea.
Astăzi, diferite inițiative locale și tehnologice încearcă să transforme această avalană de deșeuri în oportunități durabile, de la biodigestori la centre de reciclare artistică.
Un vârf legendar și din ce în ce mai murdar
Unii l-au descris ca fiind cea mai înaltă grămadă de gunoi din lume. Dar Alton Byers, geolog la Institutul pentru Cercetări Arctice și Alpine de la Universitatea Colorado din Boulder (SUA), nu este ganz de acord.
Adevărata problemă se află în împrejurimile muntelui, unde există zeci de gropi de gunoi lângă satele și complexele turistice din Parcul Național Sagarmatha (Nepal), leagănul Everestului.
Prima destinație de aventură din lume
În 1922, mai mulți alpiniști care făceau parte din expediția britanică pe Muntele Everest au făcut prima încercare de a ajunge pe vârful lumii, dar nu au reușit. În 1953, Edmund Hillary și Tenzing Norgay au fost primii care au ajuns pe vârf. De atunci, mii de călători curajoși le-au urmat pașii.
La sfârșitul anilor 1990, Everestul a devenit prima destinație mondială pentru turismul de aventură. În ultimii ani, Parcul Național Sagarmatha (Nepal) primește în medie 150.000 de vizitatori pe an, iar sute dintre ei se lansează în escaladarea vârfului, potrivit lui Byers.
Alpinistii care ajung pentru prima dată la poalele muntelui sunt probabil surprinși să găsească corturi pe jumătate îngropate, butelii de combustibil și alte obiecte provenind de la vechile tabere de bază.
Cu toate acestea, în general, cărăușii și alpinistii curăță zona înainte de sfârșitul sezonului de escaladă. „Efortul lor de a lua tot gunoiul și de a lăsa totul curat este admirabil”, spune Byers. Problema este ce se întâmplă apoi cu gunoiul.
Leagănul Everestului are și el nevoie de îngrijire: satele din Parcul Național Sagarmatha se confruntă cu o provocare de mediu fără precedent.
Când deșeurile devin conștiință
Nu încetează să se inventeze soluții posibile pentru avalanșa de deșeuri din jurul Everestului. Printre miile de turiști care îl vizitează în fiecare an, câțiva au decis să rămână și să facă tot posibilul pentru a curăța parcul natural în mod eficient și durabil.
De exemplu, proiectul Mount Everest Biogas se concentrează pe curățarea Gorak Shep, un sat situat lângă munte, la o altitudine de 17 000 de picioare.
Planul lor este de a redirecționa deșeurile umane către un sistem de digestie anaerobă, descris pe site-ul lor web ca „un rezervor gigantic în care microorganismele se hrănesc cu un amestec de apă și bacterii din deșeurile organice. Astfel, ele descompun deșeurile și produc metan și ape reziduale cu toxicitate redusă”. O modalitate mai ecologică de a face față mizeriei.
O altă propunere este cea a Sagarmatha Next, o organizație non-profit care își propune să recicleze deșeurile colectate în zonă și să le transforme în manifestări artistice. Obiectivul său este de a construi în satul Namche Bazaar un centru pentru gestionarea deșeurilor, artă și dezvoltare.
Legislație și reglementare: cine are grijă de Everest?
Paralel cu curățarea tonelor de gunoi, autoritățile nepaleze au implementat noi reglementări pentru a controla impactul asupra mediului și saturația pe Everest. Din ianuarie 2025, alpinistii trebuie să îndeplinească mai multe cerințe: destinație anterioară unui vârf de peste 7.000 m, certificate medicale eliberate de autorități oficiale, asigurare obligatorie și angajarea de ghizi nepalezi pentru expediții pe vârfuri de peste 8.000 m.
O măsură cheie este depozitarea gunoiului: din 2014, fiecare alpinist trebuie să aducă înapoi cel puțin 8 kg de deșeuri, inclusiv fecale, pentru a recupera o garanție de 4.000 de dolari. În plus, se distribuie saci biodegradabili cu tratament împotriva mirosurilor, obligatorii pentru transportul excrementelor umane din taberele de altitudine.
Cu toate acestea, aplicarea nu este lipsită de probleme. Cazuri recente, precum alpinisti fără ghid, arată dificultățile de control pe teren.
Economia Everestului: între venituri și deșeuri
Turismul pe Everest reprezintă o sursă vitală de venituri pentru Nepal. Numai permisele de escaladă aduc sute de milioane anual. Un permis pentru a urca în sezonul de vârf costa aproximativ 11.000 de dolari în 2023, dar va crește la 15.000 de dolari începând cu septembrie 2025. În plus, 150.000 de vizitatori, între alpiniști și turiști, generează locuri de muncă directe și indirecte: ghizi, șerpași, cărăuși, cazare și comerț local.
Cu toate acestea, această bonanza economică are costuri ecologice semnificative. Numai în perioadele de vârf — aprilie-mai și octombrie-noiembrie — se estimează că turiștii generează peste 4 tone de deșeuri pe zi în Parcul Național. La aceasta se adaugă problema persistentă a fecalelor umane și a microplasticelor, care poluează solul și ghețarii.
Dilema este clară: poate Everestul să supraviețuiască propriului succes? Creșterea tarifelor pentru permise ar putea reduce numărul de turiști și genera mai multe fonduri pentru curățenie și conservare, dar ar limita și accesul economic și ar împărți beneficiile între localnici.
Proiectele de turism responsabil, precum taberele ecologice sau reciclarea artistică, oferă alternative promițătoare. Dar pentru a atinge un echilibru real este nevoie de coordonare politică, infrastructură de gestionare a deșeurilor și educație ecologică. Numai astfel Everestul își va putea păstra splendoarea fără a se transforma într-un cimitir de deșeuri.
