Este cel mai izolat continent de pe planetă, unde vântul sparge tăcerea și prezența umană este minimă.
Cuprins
Cu toate acestea, un studiu a descoperit în zăpada sa semne clare ale rutinei noastre zilnice. Întrebarea este: cum au ajuns acolo?
Antarctica este un fel de laborator natural și un simbol moral. Este cel mai extrem colț al planetei, unde se testează până unde se poate adapta viața și cât de departe poate ajunge influența umană. Un nou studiu ne-a reamintit că chiar și acel loc alb, îndepărtat și aparent intact, nu mai este atât de izolat pe cât credem.
În timpul verii australe 2021-2022, un grup de cercetători italieni a colectat probe de zăpadă din 18 puncte de pe coasta Mării Ross, unele în apropierea bazelor științifice, altele la sute de kilometri de orice instalație umană. Au călătorit cu elicoptere care se îndreptau deja spre zonă din alte motive, pentru a-și minimiza amprenta. Dar ceea ce au găsit la întoarcerea în laborator a fost cu totul altceva.
În fiecare dintre cele 23 de probe analizate au apărut substanțe chimice asociate cu produse de îngrijire personală. Cosmetice, filtre solare, parfumuri, chiar și ingrediente comune în șampoane și săpunuri. Toate acestea pluteau în zăpada virgină a Antarcticii.
De pe rafturi pe gheață
Ceea ce au găsit cercetătorii nu erau microplastice sau reziduuri vizibile. Erau compuși organici semivolatili, produse chimice pe care le folosim zilnic fără să ne gândim prea mult. Sunt ingrediente funcționale, care conservă, parfumează, protejează de soare sau ajută la amestecarea unor substanțe.
Printre acestea s-au remarcat trei familii: salicilații, prezenți în loțiuni și medicamente; filtrele UV, esențiale în produsele de protecție solară (și cu efecte îngrijorătoare asupra mediului); și moscurile, acele parfumuri care impregnează de obicei săpunurile, detergenții sau cremele. Toate erau prezente în concentrații diferite, iar unele – precum controversatul octocrilen – erau aderate la particule solide, ceea ce sugerează trasee lungi și complexe.
De unde au ajuns?
Dacă ne gândim la o sursă apropiată, răspunsul cel mai evident ar fi stația de cercetare Mario Zucchelli, cea mai apropiată bază de probele prelevate, unde oamenii de știință și tehnicienii lucrează în ture sezoniere. Dar analizele apelor uzate nu au corespuns profilurilor chimice găsite în zăpadă. Proporția compușilor nu se potrivea cu ceea ce ieșea din tabăra umană.
Aceasta deschide o altă posibilitate mai îngrijorătoare: că aceste substanțe chimice au călătorit din locuri foarte, foarte îndepărtate, așa cum au făcut-o cu decenii în urmă pesticidele persistente de tip DDT, care au ajuns înghețate în gheața antarctică după ce au traversat atmosfera. Doar că, spre deosebire de acești contaminanți istorici, mulți dintre compușii actuali, precum PCP (produse de îngrijire personală), se degradează mai ușor. În teorie.
Dar teoria nu se verifică întotdeauna.
Ce aduce vântul
Un indiciu important a apărut la compararea probelor prelevate în diferite momente ale verii. Spre sfârșitul sezonului, concentrațiile de contaminanți erau de până la zece ori mai mari decât la început. O coincidență? Nu chiar.
Programul de monitorizare și evaluare a Arcticii și Comitetul științific pentru cercetarea Antarcticii au promovat cercetarea componentelor PCP și crearea de planuri de monitorizare pentru a urmări prezența acestora la poli.
În timpul verii antarctice, vânturile predominante se schimbă. În loc să sufle de pe platoul înghețat spre coastă, așa cum se întâmplă în timpul iernii, fluxurile atmosferice vin dinspre ocean spre interior. Și odată cu ele ar putea ajunge particule încărcate cu ceea ce folosim acasă, la sala de sport sau la plajă, undeva în lume.
Ceva similar fusese deja observat în Arctica, unde un alt studiu a găsit PCP în zăpezile arhipelagului Svalbard. Rutele de transport atmosferic indicau nordul Europei și Rusia. Și întrebarea a reapărut: subestimăm capacitatea acestor poluanți de a călători?
Amprenta invizibilă
Poate că cea mai îngrijorătoare descoperire a studiului nu este prezența acestor substanțe, ci normalitatea lor. Pentru că nu vorbim despre deversări industriale sau accidente cu substanțe toxice. Vorbim despre reziduuri chimice din lucruri pe care le folosim în fiecare zi. Parfumuri, creme, săpunuri. Lucruri cotidiene, inofensive, invizibile.
După cum a spus unul dintre cercetători, „oriunde mergem noi, oamenii, ducem cu noi și poluanții noștri”. Uneori în valiză, alteori sub formă de molecule care plutesc la mii de metri înălțime.
Gheața antarctică, care odinioară servea drept arhivă climatică a trecutului, înregistrează acum și chimia prezentului nostru.
