Dacă intenționați să mergeți la cinema să vedeți „Jurassic World: Rebirth”, dar înainte citiți acest raport, veți avea argumente pentru a pune sub semnul întrebării, cel puțin puțin, urletele lor înfricoșătoare.
Cuprins
A fost descoperită prima laringe fosilă a unui anquilosaur și se sugerează o vocalizare similară cu cea a păsărilor, la dinozaurii neaviari.
Dinozaurii nu răcneau, ci cântau: descoperirea primei laringe fosile care sugerează o vocalizare similară cu cea a păsărilor.
Dacă vă spunem că dinozaurii nu răcneau, ci cântau, poate fi (destul de) greu de crezut. În imaginația populară, conceptul de dinozauri răcnind prin junglă sau pădure, în căutare de hrană și/sau pentru a se apăra, este destul de înrădăcinat. Și asta pentru că în filme (cu Jurassic Park în fruntea seriei), așa erau prezentați.
În plus, numeroasele documentare realizate de oameni de știință nu puneau accentul pe sunetele lor, nici lucrările de cercetare riguroase. Deoarece aparatul fonator al animalelor este format din părți moi, care aproape niciodată nu se fosilizează, oamenii de știință nu puteau decât să lanseze ipoteze speculative și să-și imagineze sunetele dinozaurilor, bazându-se pe canalele pe care aceste animale le aveau pentru a percepe sunetele, cum ar fi anumite creste și proeminențe ale craniului care ar fi putut servi drept cutie de rezonanță.
Sunt reprezentate cricoide (violet), aritenoid (verde) și ceratobranchial (albastru). Credite: ilustrație, Tatsuya Shinmura.
Acest lucru s-a schimbat, deoarece a fost descoperită prima laringe fosilă. Într-o cercetare recentă, rezultatele sugerează o vocalizare similară cu cea a păsărilor la dinozaurii neaviari.
O descoperire paleontologică fără precedent
Această descoperire paleontologică a furnizat indicii noi și fascinante despre cum sunau dinozaurii, sugerând că unii dintre ei ar fi pututemite sunete mai asemănătoare cu cele ale păsărilor decât cu urletele guturale care le sunt adesea atribuite în cultura populară.
Descoperirea unei laringe fosilizate de la un ankilosaur a permis oamenilor de știință să deducă funcții vocale avansate la aceste reptile antice, deschizând o fereastră către evoluția comunicării sonore la tetrapodele terestre.
Ceratobranquial (albastru), basihial (alb), paragloso (portocaliu), cricoides (violet), aritenoides (verde) și procricoides (galben). Liniile colorate indică prezența caracterelor. Mai jos este prezentată o relație filogenetică a Testudines (ref. 43 ). O reconstrucție detaliată a Pinacosaurus cu aparatul său hiolarinjan. Credite: ilustrație de Tatsuya Shinmura. Siluete de Phylopic de Andrew Farke, Aline Ghilardi, Scott Hartman, Lukasiniho, Steven Traver și Yan Wong.
Studiul, publicat în Nature Communications, detaliază analiza celui mai vechi laringe fosilizat cunoscut al unui dinozaur neavian, aparținând unui specimen de ankylosaur Pinacosaurus grangeri. Acest organ vocal, esențial pentru producerea sunetelor la multe vertebrate, oferă o viziune directă asupra anatomiei care ar fi putut susține vocalizarea la aceste animale impunătoare din Cretacic.
Cercetătorii au caracterizat structura acestei laringi preistorice, găsind caracteristici distinctive care sugerează o funcție specializată. Spre deosebire de laringele multor reptile moderne, care acționează în principal ca sursă de sunet, laringea Pinacosaurus prezintă un ansamblu cricoide-aritenoid ferm și cinetic, un proces aritenoid proeminent, un aritenoid alungit și un cricoide mărit.
Aceste caracteristici anatomice sunt surprinzător de similare cu cele prezente în laringele păsărilor, ceea ce implică un rol diferit în producerea sunetului.
Potrivit autorilor studiului, aceste caracteristici anatomice sunt surprinzător de similare cu cele prezente în laringele păsărilor, ceea ce implică un rol diferit în producerea sunetului. Această configurație anatomică sugerează că laringele ankilosaurului funcționa mai mult ca un modificator vocal (similar modului în care laringele modulează sunetul la păsări), decât ca o sursă primară de vocalizare.
Acest lucru contrastează cu credința larg răspândită că dinozaurii, la fel ca crocodilii moderni, produceau sunete prin vibrația corzilor vocale situate în laringe. În schimb, Pinacosaurus ar fi putut folosi laringele pentru a regla fluxul de aer și a modula sunetele generate în alte părți ale tractului respirator, un mecanism mai sofisticat și similar cu cel al păsărilor.
Un început important
Această descoperire nu numai că ne schimbă percepția auditivă asupra dinozaurilor, dar oferă și informații importante despre evoluție. Ea sugerează că vocalizările de tip aviar ar fi putut apărea la dinozaurii neaviari cu mult înainte de apariția păsărilor.
Acest fosil vechi de laringe reprezintă primul pas concret către descifrarea evoluției vocalizării la dinozaurii neaviari, aducându-ne mai aproape de înțelegerea modului în care comunicau aceste creaturi gigantice și a modului în care aceste modele de comunicare au pus bazele diverselor forme de vocalizare pe care le observăm astăzi la descendenții lor aviare.
