Va avea cea mai lungă fază de totalitate din ultimii 12.000 de ani și va putea fi văzută din America Centrală și America de Sud
Cuprins
Pe 16 iulie 2186, Luna se va alinia perfect între Pământ și Soare, creând o eclipsă fără precedent în istorie. Cu excepția cazului în care excentricul milionar hotărât să se întinerească va reuși, niciunul dintre noi nu va fi aici să o vadă. Dar descendenții noștri vor dori să petreacă acea zi undeva în Columbia, Venezuela sau Guyana.
7 minute și 29 de secunde.
Cea mai lungă eclipsă solară totală din istorie va depăși cu aproape două secunde durata celei care deținea recordul până acum: eclipsa din 15 iunie 743 î.Hr., care a atins o durată totală de 7 minute și 27 de secunde deasupra Oceanului Indian, în apropierea actualelor Kenia și Somalia.
Nicio eclipsă nu a durat atât de mult dinainte de 4000 î.Hr., și niciuna nu va dura atât de mult până după 8000 d.Hr., așa că putem fi siguri că va fi un eveniment astronomic cu adevărat unic. Eclipsa solară totală cu cea mai lungă durată într-un interval de 12.000 de ani.
Luna va întuneca America de Sud.
Eclipsa solară istorică de 7 minute și 29 de secunde nu va avea loc pe uscat: fâșia de totalitate va atinge durata maximă deasupra Oceanului Atlantic.
Cu toate acestea, nordul Americii de Sud se va bucura, de asemenea, de totalități extraordinar de lungi. În special în Columbia (de la Cali până la Puerto Ayacucho), Venezuela (de la Orinoco până la Imataca) și Guyana (în toată jumătatea nordică a țării, inclusiv Georgetown).
Spectacolul nu se va limita la această fâșie îngustă. Practic toată America de Sud, inclusiv întreg teritoriul Braziliei, va putea observa o eclipsă parțială de mare amploare. Eclipsa va fi vizibilă parțial și din Mexic până în Paraguay și în vestul Africii. În Spania, va atinge abia Insulele Canare la apus.
De ce va dura atât de mult.
Motivul acestei durate extreme este o „furtună perfectă” în pozițiile celor trei corpuri. Pământul se va afla în punctul său cel mai îndepărtat de Soare (afelionul său), ceea ce va face ca discul solar să pară puțin mai mic.
Luna, la rândul său, va fi în punctul cel mai apropiat de Pământ (perigeul său), astfel încât discul său aparent va fi mai mare. Și, în cele din urmă, traiectoria eclipsei va trece foarte aproape de ecuatorul terestru. Această combinație maximizează timpul necesar umbrei Lunii pentru a acoperi suprafața Pământului.
De ce suntem atât de siguri?
Prezicerea eclipselor este una dintre cele mai reușite realizări ale astronomiei computazionale. Oamenii de știință introduc în supercalculatoarele lor pozițiile și vitezele actuale ale Pământului și Lunii, apoi folosesc legile mișcării lui Newton pentru a afla ce se va întâmpla peste câteva secole sau chiar milenii.
Aceste algoritme sunt de fapt modele care integrează ecuațiile gravitaționale pentru a proiecta pozițiile lor în viitor. Și o fac cu o precizie uimitoare, de obicei cu o marjă de eroare mai mică de un minut pe parcursul a sute de ani.
Primul frate al unei eclipse recente
Eclipsa totală de soare din 2186 aparține aceleiași „descendențe” ca și Marea Eclipsa din America de Nord din 8 aprilie 2024, ciclul Saros 139. Un ciclu Saros este o perioadă de aproximativ 18 ani, 11 zile și 8 ore, după care geometria Soare-Pământ-Lună se repetă aproape identic, producând o eclipsă foarte similară, dar deplasată cu aproximativ 120 de grade spre vest.
Discuțiile dintre entuziaștii eclipselor deja fantasmează despre cum va fi vânătoarea acestui eveniment în 2186. Se vorbește despre flote de croaziere poziționate în Atlantic și despre zboruri cu avioane hipersonice pentru a urmări umbra și a prelungi și mai mult experiența totalității.
Deși noi nu putem decât să ne imaginăm, este o amintire fascinantă a modului în care știința ne permite să călătorim în timp și să fim martori, cel puțin pe hârtie, la minunile pe care cosmosul le rezervă generațiilor viitoare.
