Detectarea prin intermediul unui software de recunoaștere a zborurilor deschide până la patru ipoteze, toate potențial interconectate, cu privire la manevra
Cuprins
Primul zvon a apărut acum câteva ore. În contextul summitului liderilor G7 din Canada, președintele Franței, Emmanuel Macron, a insinuat că președintele Statelor Unite a părăsit anticipat reuniunea pentru a lucra la un armistițiu între Israel și Iran. Răspunsul lui Trump a fost rapid: motivul plecării sale era „mult mai important” decât un armistițiu.
Acum, un software de recunoaștere a zborurilor a declanșat alarma.
O armată și o mare de speculații.
Într-o operațiune coordonată în mod neașteptat, peste 28 de avioane cisternă KC-135R și KC-46A ale Forțelor Aeriene ale Statelor Unite au decolat de pe diferite baze din țară către Atlantic, într-o migrație masivă detectată de entuziaști ai urmăririi aeriene prin intermediul unui software de urmărire. Deși deplasarea avioanelor cisternă spre est nu este neobișnuită în sine, amploarea, sincronizarea și momentul desfășurării (în plinul punct culminant al tensiunilor dintre Israel și Iran) au stârnit speculații cu privire la o posibilă schimbare strategică în implicarea SUA în conflict. 
Absența unor indicii clare privind însoțirea de avioane de vânătoare sau bombardiere adaugă opacitate, dar un lucru pare clar: desfășurarea nu are legătură cu exerciții de rutină, cum ar fi cel multinațional care se apropie în Norvegia, a cărui amploare logistică este mult inferioară nivelului observat. În acest context, se conturează patru ipoteze, toate potențial interconectate, cu privire la scopul manevrei.
Sprijin pentru ofensivă.
Explicația cea mai imediată și logică ar fi că Statele Unite pregătesc sprijin logistic aerian pentru a permite Israelului să-și extindă și să-și accelereze ofensiva asupra Iranului. Flota limitată de realimentare israeliană, compusă din doar șapte vechi Boeing 707, restricționează drastic frecvența, durata și raza de acțiune a incursiunilor sale pe teritoriul iranian. Prezența cisternelor americane ar crește semnificativ capacitatea de a genera ieșiri susținute, permițând chiar utilizarea bombelor penetrante care necesită proximitate față de țintele subterane. 
Acestea fiind spuse, impactul cel mai important ar fi strategic: ar permite avioanelor de vânătoare israeliene să patruleze zone extinse ale spațiului aerian iranian pe perioade îndelungate, vânând lansatoare mobile de rachete balistice înainte ca acestea să poată trage. Acest tip de misiuni, extrem de dificile, devin eficiente numai dacă aeronavele nu trebuie să se retragă continuu pentru a realimenta. Dacă interceptorii israelieni și americani își epuizează stocurile, așa cum sugerează diverse surse, cisternele ar permite extinderea operațiunilor fără a compromite resurse critice.
Intervenție directă.
A doua ipoteză este, fără îndoială, mai îngrijorătoare: că mișcarea indică pregătiri pentru o intrare directă a Statelor Unite în războiul aerian. Cisternele ar fi indispensabile atât pentru a sprijini Israelul, cât și pentru a menține în aer avioanele de vânătoare și bombardierele americane în cazul în care operațiunile cinetice ar fi autorizate.
Această intervenție, deși ar transforma radical poziția oficială a Washingtonului, ar putea fi precipitată de un atac iranian asupra intereselor americane din regiune sau de o decizie politică ca răspuns la o escaladare critică. Prepoziționarea tancurilor oferă flexibilitate și rapiditate de reacție, ceea ce întărește această ipoteză, deși, deocamdată, nu există confirmarea unei schimbări atât de drastice în doctrina americană.
Închiderea strâmtorii.
O a treia explicație plauzibilă este pregătirea pentru eventualitatea ca Iranul să încerce să blocheze strâmtoarea Ormuz, o mișcare care ar transforma conflictul într-un eveniment cu impact global imediat. Redeschiderea trecerii maritime ar necesita o operațiune aeriană susținută la scară largă: neutralizarea radarelor, a sistemelor de apărare costieră, a lansatoarelor mobile de rachete antinavale și chiar a patrulelor de ambarcațiuni mici.
Analiștii de la The War Zone au afirmat că acest lucru necesită misiuni continue de supraveghere și atac, susținute de reaprovizionare constantă, din nou, din cisterne. În fața unui blocaj al strâmtorii, Statele Unite ar trebui să mențină sute de aeronave în funcțiune fără întrerupere într-un spațiu aerian ostil, lucru imposibil fără o rețea de sprijin precum cea care pare să se formeze în prezent.
O punte aeriană.
În cele din urmă, ipoteza cea mai funcțională și mai puțin conflictuală ar fi crearea unei punți aeriene robuste care să faciliteze fluxul de active militare către regiune. Această punte ar permite nu numai desfășurarea de avioane de luptă, ci și operațiuni globale precum cele ale bombardierelor B-2, singurele active convenționale capabile să penetreze și să distrugă instalații nucleare adânc îngropate în Iran.
Aceste aeronave, cu armament extrem de greu, au nevoie de multiple realimentări pentru a traversa Atlanticul, a ataca și a se întoarce. Puntea aeriană ar servi și ca cale de evacuare a bazelor americane cele mai vulnerabile în cazul unor bombardamente masive iraniene, o opțiune din ce în ce mai luată în considerare în scenarii de urgență.
Indicii despre ceva mai mult.
Manevra nu are loc singură. Pe lângă mișcarea cisternelor, alte semnale au indicat o acumulare militară americană în teatrul de operațiuni. Da, se pare că grupul de luptă condus de portavionul USS Theodore Roosevelt se îndreaptă spre Oceanul Indian din Marea Chinei de Sud, sporind proiecția navală în fața Iranului. 
Deși autoritățile americane nu au făcut încă declarații oficiale cu privire la scopul acestor mișcări, surse deschise și analiști sunt de acord că se pregătește o desfășurare cu multiple scopuri: descurajare, sprijin logistic, flexibilitate tactică și pregătire pentru o posibilă escaladare directă.
Și ceva mult mai mare.
În plus, se pare că Statele Unite trimite portavionul USS Nimitz și grupul său de atac (inclusiv patru distrugătoare clasa Arleigh Burke și un submarin de luptă) pentru a-și consolida capacitățile defensive și ofensive în plină escaladare a conflictului. Deși oficial este vorba de o înlocuire programată a USS Carl Vinson, surse americane indică faptul că operațiunea a fostaccelerată cu câteva luni, iar cele două grupuri navale vor coexista în regiune pentru o perioadă de timp.
Deși în acest moment nu există o confirmare oficială a unei schimbări de doctrină, secretarul apărării, Pete Hegseth, a recunoscut că aceste manevre au scopul de a consolida poziția defensivă regională și de a proteja personalul american, în contextul presiunilor politice crescânde pentru ca Washingtonul să se implice mai activ în conflict.
Un tablou în transformare.
În definitiv, în absența unei explicații oficiale și în fața tăcerii Pentagonului, zborul în masă al tankerelor americane către Atlantic (împreună cu mișcarea portavioanelor) devine o piesă de mare valoare strategică care poate anticipa o transformare semnificativă a naturii conflictului Iran-Israel sau a rolului Washingtonului în cadrul acestuia.
Posibilitățile sunt numeroase: poate fi vorba de o demonstrație de forță, o măsură preventivă sau preludiul unei implicări mai directe. Ceea ce pare sigur este că arhitectura războiului în regiune se schimbă rapid, iar fiecare zbor care traversează oceanul ar putea trasa liniile invizibile ale următorului act geopolitic.
