În timp ce Iranul și Israelul continuă să schimbe atacuri, Statele Unite au început să-și întărească prezența militară în Orientul Mijlociu
Secretarul Apărării, Pete Hegseth, a confirmat în ultimele ore printr-o publicație pe X că a ordonat „desfășurarea de capacități suplimentare” pentru a-și proteja forțele și a îmbunătăți poziția defensivă în regiune.
Potrivit detaliilor furnizate de mass-media precum Reuters și BBC, desfășurarea include portavionul USS Nimitz, una dintre piesele cheie ale Marinei americane. La bordul acestuia pot călători până la 5.000 de persoane și peste 60 de aeronave, printre care avioane de vânătoare, bombardiere ușoare și avioane de sprijin.
Au fost mobilizate, de asemenea, cel puțin 30 de avioane cisternă, în majoritate KC-135 Stratotankers și KC-46 Pegasus, alături de o flotă de avioane de vânătoare compusă din modele precum F-16, F-22 și F-35.
Portavioane, avioane de vânătoare și o întrebare fără răspuns: B-2
Dar, în mijlocul acestei escaladări, multe priviri se îndreaptă către o necunoscută care planează asupra strategiei americane: va fi mobilizat în cele din urmă bombardierul B-2 Spirit? Există un motiv clar pentru această întrebare. Este singurul avion în serviciu sub controlul direct al Statelor Unite care este certificat pentru transportul și lansarea GBU-57 Massive Ordnance Penetrator, o bombă concepută pentru a perfora structuri subterane de mare adâncime. 
Această capacitate nu este un simplu detaliu tehnic. Conform diverselor estimări, GBU-57 ar putea fi una dintre puținele arme capabile să atingă Fordow, instalația iraniană de îmbogățire a uraniului ascunsă sub un munte, la aproximativ 80 sau 90 de metri adâncime.
Nimeni nu a confirmat intrarea în scenă a B-2 Spirit. Cu toate acestea, dacă Statele Unite ar mobiliza acest avion, ar fi suficient pentru a schimba conversația strategică. Deocamdată, Justin Bronk, de la Royal United Services Institute, a declarat că: tipul de desfășurare actuală este „extrem de indicativ” pentru faptul că Washingtonul se pregătește să sprijine „operațiuni de luptă intensive” în regiune.
B-2 ar fi piesa cea mai convingătoare a acestui sprijin. Raza sa de acțiune, 9.650 km fără realimentare, îi permite să opereze din câteva locații cheie. De obicei, o face din Whiteman, în Missouri. Alte opțiuni luate în considerare sunt Fairford, în Regatul Unit, și Diego Garcia, o bază îndepărtată din Oceanul Indian. 
B-2 Spirit nu este cel mai rapid sau cel mai nou bombardier, dar este unul dintre cele mai greu de detectat. Designul său în formă de aripă zburătoare, combinat cu materiale speciale și un profil de zbor redus, îi permite să penetreze sisteme de apărare aeriană extrem de sofisticate. Tocmai aici rezidă valoarea sa: poate zbura acolo unde alții nu pot.
Are o anvergură de 52 de metri și o lungime de 21 de metri și este propulsat de patru motoare General Electric F118-GE-100. Are o altitudine operațională de 15.000 de metri și, după cum am văzut, o rază de acțiune intercontinentală. Capacitatea sa de încărcare este de aproximativ 20 de tone și poate transporta atât armament convențional, cât și nuclear.
Este pilotat de două persoane, mai puțin decât în cazul altor bombardiere grele, precum B-1B sau B-52, iar misiunile sale sunt coordonate dintr-o rețea limitată de baze strategice. Întreținerea sa este responsabilitatea Forțelor Aeriene Americane, cu sprijinul unor contractori conduși de Northrop Grumman. Există doar 19 unități active.
B-2 a început să zboare în 1989 și nu este o resursă care să fie utilizată cu ușurință. Valoarea sa nu rezidă doar în tehnologia care îl face nedetectabil, ci și în capacitatea sa de a combina discreția, raza de acțiune și puterea de atac într-o singură platformă. Este, în multe sensuri, cartea care se păstrează până la final.
