Rory Mac Sweeney a descoperit o figură geometrică integrată în desenul iconic al lui Leonardo da Vinci și a dezvăluit fundamentele structurale pe care știința le-a folosit secole mai târziu
Cuprins
Timp de mai bine de cinci secole, Omul Vitruvian al lui Leonardo da Vinci a fost considerat o capodoperă care îmbină arta, anatomia și geometria. Cu toate acestea, metoda exactă care i-a permis artistului să încadreze corpul uman într-un cerc și un pătrat rămânea nerezolvată. Această enigmă tocmai a primit o nouă interpretare.
Dentistul și cercetătorul londonez Rory Mac Sweeney a descifrat presupusul „cod geometric” ascuns în figură, identificând un triunghi echilateral între picioarele desenului. Studiul a fost publicat în revista Journal of Mathematics and the Arts și se bazează pe o frază a lui Da Vinci care trecuse neobservată în notițele sale: „Spațiul dintre picioare va fi un triunghi echilateral”. Mac Sweeney susține că această figură este cheia geometrică a desenului, și nu o simplă indicație compozițională.
Această revelație rezolvă o enigmă care a nedumerit academicienii încă din secolul al XV-lea. Spre deosebire de alte teorii, propunerea lui Mac Sweeney se potrivește cu precizie cu dimensiunile desenului original. În analiza sa, el susține că Da Vinci a rezolvat proporția deplasând centrele ambelor figuri: a plasat centrul cercului în buric și centrul pătratului în inghinală, ceea ce a permis alinierea extremităților în interiorul ambelor forme fără a perturba armonia vizuală.
Un indiciu ignorat în notele lui Leonardo
Descoperirea se concentrează pe o afirmație specifică prezentă în notele manuscrise care însoțesc desenul. Potrivit lui Mac Sweeney, această referire la triunghiul echilateral nu este metaforică, ci literală. Analiza sa leagă această figură de o structură anatomică cunoscută sub numele de triunghiul Bonwill, descrisă pentru prima dată în 1864 de dentistul William Bonwill. Acest triunghi se formează prin conectarea punctelor în care maxilarul inferior se articulează cu punctul median al dinților frontali inferiori. În medie, laturile sale măsoară aproximativ zece centimetri.
Legătura dintre această structură și desenul lui Da Vinci sugerează că triunghiul ascuns permite stabilirea unei relații geometrice precise: o proporție de 1,64 între latura pătratului și raza cercului. Această relație coincide cu ceea ce matematicienii numesc proporție tetraedrică (1,633), caracteristică anumitor structuri atomice și configurații spațiale eficiente.
Geometrie, anatomie și eficiență structurală
Studiul susține că figura nu reprezintă doar proporții ideale, ci încorporează un principiu geometric observabil în natură. Mac Sweeney a explicat pentru The Independent că Omul lui Vitruviu constituie o reprezentare vizuală a unei legi naturale a eficienței structurale, anticipând observații științifice care nu au fost formalizate decât secole mai târziu.
Această ipoteză este susținută de studii anatomice moderne. O analiză publicată în 2019 pe o sută de cranii umane a identificat o proporție craniană medie de 1,64 ± 0,04, în concordanță cu constanta geometrică menționată. În plus, odontologia secolului al XX-lea, în special prin lucrările lui George Monson, a extins utilizarea triunghiului Bonwill pentru modelarea maxilarului uman ca parte a unei structuri tridimensionale în formă de tetraedru.
Această corespondență sugerează că Leonardo, conștient sau intuitiv, ar fi reflectat un model geometric pe care știința îl va recunoaște mult mai târziu. Abordarea sa, potrivit articolului, nu se baza pe simboluri ezoterice sau pe proporția de aur, ci pe o observație empirică susținută de geometria corpului uman.
Recunoaștere academică și validare empirică
Studiul a fost supus unei revizuiri inter pares și concluzionează că Omul Vitruvian trebuie considerat atât o operă de artă, cât și o ipoteză științifică despre proporțiile umane ideale. Journal of Mathematics and the Arts indică faptul că proporția găsită în desen coincide cu structura propusă și cu măsurătorile anatomice moderne.
Cercetări anterioare au comparat opera lui Leonardo cu date provenite de la peste 64.000 de bărbați și femei în formă fizică bună, constatând că proporțiile sale — înălțimea inghinală, lățimea umerilor, lungimea coapsei — se încadrează în 10% din măsurătorile umane actuale.
Proporția găsită în desen coincide cu măsurătorile anatomice moderne.
Pentru Rory Mac Sweeney, descoperirea evidențiază capacitatea lui Leonardo de a anticipa principiile structurale universale. „Acest desen rezumă o regulă universală de design”, a declarat el pentru presa britanică. „Arată că același „plan” pe care natura îl folosește pentru un design eficient funcționează și în corpul uman ideal. Leonardo știa sau intuia că trupurile noastre sunt construite cu aceeași eleganță matematică ca universul care ne înconjoară”.
