O descoperire recentă în peștera Scladina (Belgia) relevă că neandertalienii transformau oasele marilor prădători în unelte multifuncționale.
Cuprins
Viziunea populară asupra neandertalienilor oscilează de obicei între cea a unui hominid „primitiv” cu capacități limitate și cea a unui rudă apropiată a Homo sapiens, dotat cu numeroase abilități tehnice și o lume simbolică complexă. Cercetările arheologice recente, însă, înclină din ce în ce mai mult balanța către această din urmă interpretare. Una dintre cele mai recente descoperiri, făcute în peștera Scladina (Belgia), dezvăluie că neandertalienii, pe lângă faptul că interacționau cu carnivore mari, precum leul de cavernă, erau capabili să transforme oasele acestora în unelte multifuncționale.
O descoperire fără precedent în arheologia paleolitică
Studiul inovator, publicat în Scientific Reports în 2025, documentează cel mai vechi caz cunoscut de unelte multifuncționale din oase realizate de neandertali din rămășițele leului cavernar (Panthera spelaea). Descoperirea a fost făcută în Unitatea 5 a peșterii Scladina și a fost datată la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu (aproximativ 130.000 de ani înainte de prezent). Utilizarea acestor oase ca materie primă pentru fabricarea instrumentelor pare să confirme că neandertalienii nu numai că vânau sau se hrăneau cu cadavrele marilor carnivore, ci și valorificau rămășițele acestora în mod eficient.
Printre obiectele descoperite se remarcă un fragment din diafiza unei tibii de leu. În primul rând, piesa a fost prelucrată pentru a obține un instrument care, ulterior, a fost fracturat în mod deliberat pentru a fi reutilizat ca retușator. Această secvență operațională, care amintește de multifuncționalitatea propriică briceagurilor elvețiene, arată o serie de decizii tehnice complexe pentru a profita la maximum de instrument.
Peștera Scladina: context geologic și arheologic
Situată în valea Mosa, între Andenne și Namur, peștera Scladina este studiată de cercetători din 1978. Stratigrafia sa conține cel puțin 120 de niveluri stratigrafice care acoperă aproximativ 400.000 de ani. În Unitatea 5, unde au fost găsite retușurile de os, arheologii au identificat o ocupație neandertală legată de complexul tehnic Musterian. Acest nivel a dezvăluit atât unelte de silex, cât și un set de materiale osoase care reflectă o utilizare intenționată și standardizată a oaselor de animale ca material pentru fabricarea instrumentelor.
Analizele tafonomice și zooarheologice ale rămășițelor indică faptul că neandertalienii vânau în special capre negre (Rupicapra rupicapra), deși prelucrau și alte mamifere, inclusiv carnivore mari. Exploatarea oaselor de leu ca materie primă făcea parte, așadar, dintr-un model mai larg de selecție deliberată a resurselor.
Patru dintre retușatorii de oase găsiți în peștera Scladina.
Leul de cavernă ca sursă de materii prime
Echipa de cercetare a identificat patru unelte din os realizate din fragmente ale tibiei unui leu de cavernă adult. Două dintre acestea —Sc1986-1278-160 și Sc1982-348-25— se potrivesc între ele, ceea ce a permis reconstituirea unui segment mai mare din osul original. Această refacere a confirmat că oasele au fost fracturate în mod intenționat, urmând un proces planificat de fabricare și reutilizare.
Una dintre piese prezintă o morfologie teșită ca urmare a unei retușări bifaciale: probabil a fost folosită ca daltă. Această posibilă utilizare inițială ca unealtă intermediară, urmată de transformarea sa în retușatoare — adică instrumente folosite pentru modificarea muchiilor litice — reprezintă prima dovadă a unei unelte osoase multifuncționale elaborate de neandertali din rămășițele unui leu de cavernă.
Analiză microscopică și proteomică
Pentru a verifica funcția pieselor și originea lor taxonomică, echipa a aplicat diverse tehnici de analiză. Astfel, inspecția microscopică a revelat lustruiri pe suprafața osului, microfracturi direcționale și resturi incrustate de silex, dovezi care confirmă utilizarea repetată a uneltelor pe materiale litice.
De asemenea, au fost efectuate analize proteomice prin tehnicile ZooMS (Zooarchaeology by Mass Spectrometry) și LC-MS/MS (cromatografie lichidă cuplată cu spectrometrie de masă). Ambele tehnici au confirmat că oasele utilizate proveneau de la specia Panthera spelaea, leul de cavernă, și nu de la alte specii precum ursul de cavernă, de asemenea comun în sit.
Tehnologia osoasă neanderthaliană: selecție și standardizare
Descoperirea nu trebuie înțeleasă ca un caz izolat. În aceeași unitate stratigrafică, au fost recuperate 29 de retușuri osoase, realizate în majoritate din resturi de urs cavernar, dar și de ren, bizon, cal și rinocer lânos. În ciuda acestei diversități faunistice, instrumentele prezintă o uniformitate dimensională surprinzătoare. Această similitudine între piese sugerează că neandertalienii acordau prioritate formei, dimensiunii și prospețimii osului mai mult decât speciei din care provenea. Potrivit cercetătorilor, această standardizare întărește ipoteza că neandertalienii înțelegeau proprietățile mecanice ale osului și le aplicau cu precizie în producția de unelte.
Oportunism sau strategie?
O întrebare relevantă în cercetare este dacă neandertalienii au obținut rămășițele leului de cavernă prin vânătoare directă, necrofagie sau pur și simplu printr-o întâlnire întâmplătoare. Absența urmelor de carnivore sau a semnelor de intemperii pe oase sugerează că rămășițele au fost manipulate la scurt timp după moartea animalului. Mai mult, contextul spațial și concentrația rămășițelor indică faptul că, foarte probabil, acestea au fost transportate intenționat în interiorul peșterii.
Deși nu se poate exclude complet o exploatare oportunistă, secvența de fracturare, sculptare și reutilizare sugerează o acțiune planificată mai degrabă decât o simplă recuperare a resturilor. În acest sens, leul de cavernă — unul dintre cele mai impunătoare carnivore din Pleistocen — devine o resursă materială pentru comunitățile neandertaliene.
Abilitatea neandertalienilor
Această descoperire fără precedent în peștera Scladina ne obligă să ne revizuim ideile despre capacitățile tehnice și cognitive ale neandertalienilor. Dincolo de o economie de subzistență bazată pe vânarea prăzii mici și utilizarea uneltelor din silex, descoperirea demonstrează că aceste grupuri umane au dezvoltat o tradiție tehnologică în care oasele marilor carnivore erau selectate, prelucrate și reutilizate după criterii funcționale bine definite.
Tibia de leu cavernar transformată într-un instrument multifuncțional dovedește versatilitatea tehnică și capacitatea de planificare a neandertalienilor. Ca un adevărat „cuțit elvețian” preistoric, această piesă demonstrează că acești hominizi erau capabili să-și adapteze uneltele la diverse funcții și să optimizeze la maximum resursele disponibile.
