Descoperirea corespunde fosilei celei mai complete din această specie din Pliocen; dezvăluie conexiuni evolutive.
Această conservare, foarte rară la mamifere mici precum șoarecii de pământ, îl face cel mai complet exemplar din Pliocen descoperit până în prezent în Europa.
O echipă de cercetători de la Universitatea Autonomă din Barcelona (UAB), Universitatea Rovira i Virgili (URV), Institutul Catalan de Paleontologie (ICP) și Institutul Catalan de Paleoecologie Umană și Evoluție Socială (IPHES-CERCA) a descoperit o nouă specie de șoarece din perioada Pliocenului în situl paleontologic Camp dels Ninots, în Caldes de Malavella (Girona). Specia, până acum necunoscută științei, a fost denumită Vulcanoscaptor ninoti.
Descoperirea a fost publicată în revista Scientific Reports și este considerată una dintre cele mai importante din ultimii ani în studiul mamiferelor fosile europene.
Fosila Vulcanoscaptor ninoti conservă maxilarul complet cu dentiția, o parte a trunchiului și mai multe membre anterioare și posterioare, multe dintre ele în conexiune anatomică. Această conservare, foarte rară la mamiferele mici precum șoarecii de câmp, îl face cel mai complet exemplar din Pliocen descoperit până în prezent în Europa.
Păstrează maxilarul complet cu dentiția, o parte din trunchi și mai multe membre anterioare și posterioare
Excavarea a fost condusă de dr. Marc Furió, profesor la departamentul de Geologie al UAB, și Adriana Linares, cercetătoare la URV și IPHES-CERCA. Potrivit experților, fosila va furniza informații esențiale pentru înțelegerea evoluției grupului talpidelor, din care fac parte șoarecii de pământ.
Analiza anatomică și filogenetică indică faptul că Vulcanoscaptor ninoti aparține tribului Scalopini, care astăzi se găsește doar în America de Nord și în unele regiuni din Asia.
Această descoperire sugerează că au existat migrații transcontinentale de șoareci de pământ în timpul Pliocenului, contrazicând ideea că aceste mamifere au o capacitate de dispersie limitată.
„În ciuda morfologiei sale adaptate la săpat, acest șoarece este strâns legat de speciile actuale din genurile Scapanus și Scalopus”, a explicat dr. Furió. Această legătură prezintă o imagine evolutivă mai complexă decât se credea până acum.
Părțile conservate includ maxilarul complet, humerusul, radiusul și cubitusul brațului drept, oasele centurii scapulare, metacarpele, falangele, tibia și peroneul fuzionate, precum și mai multe elemente ale piciorului.
Fosila a fost extrasă dintr-un bloc de sediment compact și analizată prin microtomografie computerizată (micro-TC), o tehnică care a permis crearea unei reconstrucții tridimensionale detaliate a scheletului fără a-l deteriora.
Părțile conservate includ maxilarul complet, humerusul, radiusul și cubitusul brațului drept, oasele centurii scapulare, metacarpele, falangele, tibia și peroneul fuzionate, precum și mai multe elemente ale piciorului.
Anatomia antebrațului sugerează o specializare puternică pentru săpat: humerusul este robust și prezintă creste musculare mari, în timp ce falangele indică mișcări puternice sub pământ. Cu toate acestea, faptul că fosila a fost găsită în sedimente lacustre deschide posibilitatea ca aceasta să fi avut și o anumită capacitate de deplasare acvatică.
Potrivit Adrianei Linares, „contextul sedimentar și poziția laterală a fosilei ar putea indica un anumit tip de adaptare la mediul acvatic, deși acest aspect trebuie studiat mai în profunzime”. Fosila a fost descoperită în 2010 în sectorul Ca n’Argilera din Camp dels Ninots, unde se efectuează săpături sistematice din 2003.
Acest sit, declarat Bun Cultural de Interes Național de către Generalitat de Catalunya, se află în craterul unui vechi vulcan din Pliocen, umplut ulterior cu sedimente lacustre în condiții anoxice care au favorizat conservarea resturilor fosile.
