Descoperirea unor fosile vechi de 130 de milioane de ani într-un sit roman din Maroc a lăsat arheologii perplecși din cauza originii lor geologice imposibile.
Cuprins
Fosilele găsite pe insulă sunt cu milioane de ani mai vechi decât terenul pe care se află. Explicația? O legătură neașteptată cu prezența romană.
În timpul unor săpături arheologice pe o mică insulă de pe coasta atlantică a Marocului, arheologii au descoperit ceva desconcertant: fosile marine din era dinozaurilor, păstrate cu grijă printre rămășițe romane din secolul I d.Hr. Ce căutau aceste vestigii preistorice într-un loc unde nu ar fi putut să se formeze niciodată?
Arheologii sunt nedumeriți după descoperirea unor fosile marine vechi de 130 de milioane de ani în ruinele romane din Maroc: nu reușesc să explice cum au ajuns acolo.
O descoperire în afara timpului și a spațiului
Insula Mogador, situată în fața orașului marocan Essaouira, este o masă de dune fosilizate din Pleistocen, geologic tânără, de doar 2 milioane de ani. Cu toate acestea, în 2009, în timpul unei săpături într-o veche așezare romană, au apărut două fosile de brachiopode — creaturi marine cu cochilii asemănătoare cu scoicile — cu o vechime estimată între 132 și 129 de milioane de ani. Aceste fosile nu numai că nu aparțin insulei, dar provin dintr-o epocă în care dinozaurii dominau Pământul și Atlanticul încă nu separa Africa de America.
Rămășițele au fost găsite într-un strat de deșeuri care conținea ceramică, sticlă și obiecte metalice din epoca romană. Curios, acestea nu erau singurele: în anii ’60, alte patru fosile similare au fost găsite într-o amforă în aceeași așezare romană. Specia a fost identificată ca fiind Lamellaerhynchia rostriformis, tipică pentru Hauteriviense, o etapă a Cretacicului Inferior.
Conform studiului, fosilele marine au fost descoperite în 2009 pe insula marocană Mogador, amestecate cu obiecte romane precum ceramică, sticlă și metale.
De unde au venit?
Cel mai apropiat indiciu geologic pentru găsirea acestor fosile se află la aproximativ 50 de kilometri sud-est, în regiunea cuprinsă între Agadir și Essaouira. Acolo, aflorimentele din Cretacic sunt bogate în acest tip de brachiopode. Nu există nicio modalitate naturală prin care aceste fosile să fi ajuns pe insulă, ceea ce implică în mod necesar o acțiune umană: cineva le-a colectat, le-a transportat și le-a depozitat cu grijă în așezarea romană din Mogador.
Cel mai curios este că fosilele nu prezintă semne de a fi fost sculptate sau manipulate, ca și cum ar fi fost păstrate așa cum au fost colectate. Atunci de ce au fost transportate cu atâta grijă?
Fosile ca bunuri rituale sau magice
Nu este prima dată când apar fosile în contexte arheologice antice. Încă din Paleolitic, se știe că oamenii au colecționat fosile nu pentru utilitatea lor practică, ci din motive simbolice, spirituale sau magice. În culturile antice, fosilele erau considerate amulete, obiecte de putere sau chiar dovezi tangibile ale existenței unor creaturi mitice.
În acest sens, fosilele din Mogador ar fi putut fi folosite ca obiecte rituale sau talismane cu proprietăți curative sau protectoare. Există referințe istorice despre modul în care unele culturi interpretat aceste obiecte ca simboluri ale fertilității sau antidoturi împotriva bolilor. De fapt, romanii foloseau deja cochilii fosile ca amulete, iar unii autori clasici atribuiau proprietăți magice rămășițelor creaturilor marine pietrificate.
Nu este de neconceput ca locuitorii romani din Mogador – o colonie de coastă îndepărtată, dar conectată la rutele comerciale – să fi dat o utilizare similară acestor brachiopode fosile.
Produs de schimb?
O altă ipoteză este și mai intrigantă. Mogador era o enclavă comercială importantă în Antichitate, cu acces la un port natural protejat de o lagună și legat de rețelele comerciale feniciene și romane. Insula, cunoscută în sursele clasice sub numele de Cerne, a fost identificată ca un loc unde se producea valoroasa vopsea purpurie din moluște, destinată elitelor Imperiului.
Experții cred că fosilele ar fi putut ajunge acolo în cadrul unui schimb comercial cu păstorii nomazi din interiorul Marocului, care străbăteau zonele muntoase unde se găsesc zăcămintele de brachiopode. În schimbul sării, peștelui sau produselor manufacturate, aceste grupuri ar fi putut livra romanilor fosile care, în ochii lor, aveau o valoare simbolică sau estetică.
O a treia posibilitate indică comercianții de lemn de sandara, foarte apreciat de romani și provenind tot din regiunile în care se găsesc fosilele. Astfel, fosilele ar fi fost transportate ca curiozități naturale sau chiar ca ofrande, împreună cu alte bunuri exotice.
Una dintre ipoteze sugerează că fosilele ar fi putut fi obiectul unui schimb datorită valorii lor simbolice, cu posibile utilizări rituale sau proprietăți curative atribuite în antichitate.
O poveste care ne schimbă viziunea asupra trecutului
Această descoperire, detaliată într-un studiu recent publicat în The Journal of Island and Coastal Archaeology, nu numai că ne lărgește cunoștințele despre viața de zi cu zi în coloniile romane din Africa de Nord, dar redeschide întrebări fascinante despre modul în care oamenii din antichitate înțelegeau timpul, natura și lumea care îi înconjura.
Deși romanii nu cunoșteau scara temporală geologică, ei nu erau străini de puterea simbolică a obiectelor naturale. Fosilele ar fi putut reprezenta pentru ei ceva magic, sacru sau pur și simplu frumos, demn de a fi păstrat. Faptul că au ajuns la Mogador și că se găsesc astăzi printre resturi de veselă romană este o dovadă tăcută a unei sensibilități antice care încă ne surprinde.
În plus, faptul că aceste fosile au apărut nu în morminte sau temple, ci în contexte domestice, sugerează o relație cotidiană cu aceste obiecte. Poate că decorau casele, erau folosite ca amulete personale sau făceau parte din ritualuri locale pierdute astăzi în negura istoriei.
Ceea ce este clar este că această descoperire, departe de a fi o simplă curiozitate paleontologică, oferă o fereastră unică asupra modului în care vechii romani – și probabil și popoarele locale – priveau și reinterpretat vestigiile trecutului îndepărtat. În acest act de colectare, transportare și păstrare a fosilelor, bate o dorință profund umană: aceea de a se conecta cu o lume anterioară, misterioasă și de necuprins.
