Din 2015, gheața marină din Antarctica se retrage fără încetare.
Cuprins
Un nou studiu relevă că acest fenomen neașteptat ar putea marca intrarea într-o nouă fază a sistemului climatic, pe care niciun model nu o prevăzuse.
Oamenii de știință avertizează că un nou ciclu de retroalimentare accelerează pierderea gheții de jos.
Creșterea neobișnuită a salinității apei din jurul Antarcticii pune la încercare ceea ce se știa până acum despre gheața marină. Un studiu publicat săptămâna aceasta în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) relevă că stratul de gheață care înconjoară continentul alb se retrage în mod constant din 2015 și că acest fenomen ar putea să nu fie o fluctuație temporară, ci intrarea într-o nouă fază a sistemului climatic austral care accelerează topirea gheții.
Potrivit echipei de oameni de știință, apele de suprafață din jurul Antarcticii sunt din ce în ce mai sărate, iar această creștere a salinității declanșează un ciclu de retroalimentare care împiedică regenerarea gheții marine, chiar și în timpul iernii.
Oamenii de știință au utilizat date satelitare și măsurători efectuate de roboți subacvatici pentru a urmări evoluția salinității, temperaturii și extinderii gheții în ultimii 15 ani.
Gheața marină din Antarctica a pierdut o suprafață echivalentă cu Groenlanda din 2015 și nu dă semne de recuperare.
„Ne așteptam ca topirea gheții să aducă mai multă apă dulce în ocean și să reducă salinitatea la suprafață, așa cum s-a observat întotdeauna”, a spus Alessandro Silvano, oceanograf la Universitatea din Southampton și membru al echipei de cercetare. „Dar am descoperit contrariul: apele de suprafață se sărează, iar acest lucru schimbă regulile jocului”.
De la straturi stabile la amestec vertical
Oceanul Antarctic, ca multe altele, are de obicei ape de suprafață mai reci, mai puțin sărate și, prin urmare, mai puțin dense, care plutesc deasupra apelor mai calde și mai sărate care rămân la adâncimi mai mari. Oamenii de știință numesc acest fenomen stratificare. Această structură și compoziție împiedică căldura din adâncuri să urce și ajută la menținerea suprafeței reci, condiție necesară pentru formarea gheții marine.
Dar dacă stratul superior devine mai sărat, devine și mai dens. Această densitate suplimentară îi permite să se scufunde și să străpungă straturile inferioare. Rezultatul este un proces numit circulație verticală, prin care apele mai calde și mai adânci urcă la suprafață.
Oamenii de știință avertizează că un nou ciclu de retroalimentare accelerează pierderea gheții de jos.
Această căldură, intrând în contact cu gheața marină de jos, topeste stratul plutitor chiar și în cele mai reci luni ale anului. În același timp, ascensiunea apelor adânci trage mai multă sare în sus, întărind salinitatea de la suprafață.
Astfel, ciclul se autoalimentează: mai multă salinitate generează mai multă amestecare, care generează mai multă căldură, care topește mai mult gheață, care permite o mai mare absorbție solară, și așa mai departe.
Un punct de inflexiune în 2015
Conform studiului, acest mecanism a început să funcționeze cu putere începând cu 2015, an în care s-a observat o prăbușire bruscă și susținută a întinderii gheții marine antarctice. De atunci, s-a pierdut o suprafață de gheață comparabilă cu Groenlanda. Spre deosebire de alte oscilații, această retragere nu s-a inversat.
„Am putea fi în fața unei schimbări de stare a sistemului”, avertizează echipa. Până de curând, modelele climatice presupuneau că încălzirea globală va provoca o creștere a precipitațiilor și a topirii superficiale, ceea ce ar fi adus apă dulce în ocean și ar fi întărit stratificarea. Dar acest nou fenomen arată contrariul: mai multă căldură și mai multă sare la suprafață, ceea ce accelerează pierderea gheții.
O schimbare care afectează întreaga planetă
Dispariția gheții marine antarctice nu este doar o problemă polară. Această gheață acționează ca o oglindă uriașă care reflectă o parte din radiația solară în spațiu. Fără ea, oceanul întunecat absoarbe mai multă energie, ceea ce intensifică încălzirea globală. În plus, pe măsură ce o suprafață mai mare a oceanului este expusă aerului, mai multă căldură este eliberată în atmosferă, ceea ce se traduce prin mai multă energie pentru furtuni și schimbări în modelele climatice globale.
Oceanul Antarctic funcționează ca un mare regulator climatic: modificarea sa poate avea consecințe globale.
Există și consecințe ecologice. Krillul antarctic, baza lanțului trofic marin din această regiune, se hrănește cu alge care cresc sub gheață. Fără această platformă plutitoare, populațiile de krill ar putea să dispară, afectând peștii, pinguinii, focile și balenele. Pinguinii imperiali, în special, au nevoie de gheață marină pentru a se reproduce și a-și crește puii.
Ce se întâmplă în Antarctica nu rămâne în Antarctica
Cercetătorii amintesc că multe dintre aceste procese au fost observate pe teren în timpul iernii anului 2016, când s-a redeschis o polinie – un fel de gaură în gheață – în regiunea Maud Rise. Această fereastră fără gheață a permis măsurarea directă a modului în care căldura ieșea din adâncuri și topise gheața de jos.
Deși cauza exactă a creșterii salinității este încă necunoscută – ar putea fi legată de schimbări în circulația oceanică, în vânturi sau în dinamica gheții –, oamenii de știință subliniază că acest comportament nu era prevăzut în modelele actuale.
„Sistemul antarctic se schimbă mai repede decât anticipam”, a concluzionat Silvano. „Trebuie să ne revizuim modelele, să întărim monitorizarea și să ne pregătim pentru schimbări bruște care sunt deja în curs”.
