În cadrul unei operațiuni de recuperare subacvatică în largul coastei Bacoli, în sudul Italiei, arheologii au descoperit un dig din epoca romană construit din materiale arhitecturale reciclate, o descoperire care aruncă o nouă lumină asupra vechii inginerii maritime romane.
Sub apele portului coloniei romane Miseno, în actuala localitate italiană Bacoli, o echipă de arheologi și cercetători ai Superintendenței Zonei Metropolitane din Napoli (ABAP) a scos la suprafață câteva elemente din epoca romană care făceau parte din digurile portului. Este vorba de fragmente arhitecturale și sculpturale din vechiul Portus Iulius, unde era ancorată elita flotei romane, cunoscută sub numele de Classis Misenensis.
Este vorba de aceeași flotă comandată de Plinio cel Bătrân în timpul erupției catastrofale a Vezuviului din anul 79. Avertizat de nepotul său, Plinio cel Tânăr, Plinio cel Bătrân a ordonat imediat pregătirea liburnei sale personale (o barcă ușoară cu două rânduri de vâslași) și a mai multor cuadrirreme (nave de război) pentru a se îndrepta spre Estabia, în Golful Napoli, la șase kilometri sud de Pompei, cu intenția de a ajuta populația amenințată de furia vulcanului să fugă.
Situl se află în fața intrării în vechiul port roman și se întinde pe o lungime de nouăzeci de metri între Punta Terone și Punta Pennata. Încă din anii 1980, această zonă fusese scena unor descoperiri sporadice, dar a trebuit să se aștepte până în 1996 pentru a se efectua săpături sistematice care au dezvăluit potențialul arheologic al zonei: statui, baze cu inscripții, fragmente de arhitrave și coloane care sunt păstrate astăzi în Muzeul Arheologic din Campos Flegreos, în Bayas.
Digur de contenție
Potrivit cercetătorilor, acest dig nu a fost creat din cauza prăbușirii clădirilor învecinate și nici din cauza bradisismului, un fenomen legat de vulcanism, tipic pentru regiune, ci a fost construit de mâna omului. Conform ipotezelor, aceste rămășițe ar fi fost așezate pe fundul mării pentru a crea o barieră protectoare împotriva vânturilor siroco, îndeplinind o funcție similară cu cea a digurilor moderne.
„Urmele de eroziune cauzate de efectul litodomilor (foratori marini) și expunerea la intemperii arată că aceste fragmente au fost expuse la intemperii înainte de a fi depozitate cu grijă pe fundul mării cu scopul de a crea o barieră împotriva vântului sirocco, într-un mod foarte similar cu digurile actuale”, a explicat Simona Formola, arheolog responsabil de Biroul de Arheologie Subacvatică al Superintendenței.
Unul dintre arheologii subacvatici în momentul cartografierii rămășițelor găsite.
Pentru lucrările de excavare, cercetătorii au utilizat scanere 3D, fotogrammetrie de înaltă rezoluție și imagini hiperespectrale. În plus, au cartografiat complet situl înainte de a proceda la recuperarea celor mai semnificative obiecte, precum două arhitrave de marmură cu muluri în relief și un fragment de coloană de marmură cipollino adus la suprafață cu ajutorul unor baloane de ridicare.
După extragere, piesele vor fi supuse unui proces meticulos de desalinizare și restaurare în Parcul Borbónico del Fusaro, înainte de a fi integrate în expoziția permanentă a Palazzo dell’Ostrichina, o clădire istorică cedată de Primăria Bacoli.
„Aceste descoperiri nu numai că îmbogățesc cunoștințele noastre despre peisajul urban din Miseno, dar reflectă și importanța sa politică și culturală în Mediterana antică”, a subliniat Mariano Nuzzo, membru al Superintendenței Zonei Metropolitane din Napoli.
În concluzie, cercetătorii au afirmat că această descoperire confirmă modul în care inginerii romani, influențați de tehnicile elenistice, au combinat atât estetica arhitecturală, cât și funcționalitatea. „În plus, s-a demonstrat cum arheologia, conservarea patrimoniului și cooperarea între diferite instituții pot uni eforturile pentru a proteja trecutul”, concluzionează Superintendența.
