O nouă hartă 3D dezvăluie punctele fierbinți și tunelurile către superbuburile vecine, care par să fi fost create de supernove și explozii stelare în perioada lor de formare
Cuprins
Bula locală a sistemului nostru solar are un tunel de evacuare.
O echipă de astrofizicieni a utilizat date din All-Sky Survey ale telescopului spațial eROSITA — care cartografiază întreaga sferă celestă care înconjoară Pământul o dată la șase luni — pentru a crea o hartă 3D a bulei de gaz fierbinte care înconjoară sistemul solar. Datele au dezvăluit și prezența unui fenomen surprinzător: ceea ce pare a fi un „tunel interstelar”, un canal între stele care ar putea lega bula sistemului solar de o superbubă din constelația Centaurului.
Sistemul nostru solar este înconjurat de așa-numitul Bule Local Cald (LHB, în acronimul său), un mediu cu densitate redusă compus dintr-un gaz la milioane de grade care emite raze X. Oamenii de știință cunosc acest bule de cel puțin cinci decenii, iar existența sa i-a ajutat să explice prezența unui fond de raze X cu energie relativ scăzută.
Datorită datelor furnizate de eROSITA All-Sky Survey, echipa de oameni de știință de la Institutul Max Planck pentru Fizică Extraterestră (Germania) a putut observa un gradient larg de temperaturi în această bulă, care conține puncte fierbinți și reci. Aceste variații termice sunt legate de explozii de supernove din trecut, care au făcut ca bulă să se încălzească și să se mărească, explică cercetătorii.
Cu toate acestea, datele au arătat și prezența unui tunel interstelar, un canal care leagă bula sistemului solar de o altă bulă situată în constelația Centaur, unde se află cea mai apropiată stea de Soare, Proxima Centauri.
O hartă a bulei
eROSITA se află la 1,5 milioane de kilometri de Pământ, ceea ce îi permite să observe spațiul din jurul planetei noastre din afara geocoronei terestre, evitând poluarea altor semnale. „Datele făcute publice în acest an oferă cea mai clară imagine a cerului în raze X de până acum, ceea ce îl face instrumentul perfect pentru studierea LHB”, afirmă Michael Yeung, cercetător la Max Planck și autor principal al studiului publicat recent în Astronomy & Astrophysics.
Această echipă de cercetători de la Max Plank stabilise deja anterior că densitatea gazului fierbinte din LHB este relativ uniformă. În noul studiu, oamenii de știință au împărțit emisfera Calea Lactee în 2.000 de regiuni diferite pentru a analiza lumina din toate acestea. Comparând densitatea deja cunoscută cu gazul din norii moleculari reci și densi de la marginea LHB, echipa a putut crea o hartă tridimensională detaliată a bulei.
Datele din această hartă reflectau o disparitate clară a temperaturilor în LHB, unde se poate observa că Galaxia Nordică este mai rece decât Galaxia Sudică. Harta arată, de asemenea, că LHB se întinde spre polii emisferei galactice, ceea ce confirmă datele colectate de predecesorul eROSITA, ROSAT, în urmă cu aproximativ trei decenii.
Dar noua hartă 3D a dezvăluit ceva necunoscut până acum. „Ceea ce nu știam era existența unui tunel interstelar către Centaurus, care creează un gol în mediul interstelar mai rece”, explică Michael Freyberg, un alt autor al studiului. „Această regiune se remarcă clar datorită sensibilității mult îmbunătățite a eROSITA și unei strategii de studiu foarte diferite în comparație cu ROSAT”.
O rețea de tuneluri
Pe lângă harta 3D a LHB, echipa a creat și un recensământ al rămășițelor de supernove, superbubble și praf, pe care le-a încorporat în hartă pentru a construi un model interactiv 3D al vecinătății cosmice a sistemului solar.
Cercetătorii bănuiesc că tunelul Centaurus din LHB ar putea fi de fapt parte a unei rețele de tuneluri de gaz fierbinte care s-a format între gazul rece dintre stele. Această rețea, susțin ei, se menține datorită influenței stelelor sub formă de vânturi stelare, supernovelor care marchează moartea stelelor masive și jeturilor care izvorăsc din stelele nou formate.
Aceste fenomene sunt cunoscute colectiv sub numele de retroalimentare stelară și se crede că străbat întreaga Cale Lactee, dându-i forma sa. De fapt, se cunoștea deja existența unui alt tunel, numit Canis Majoris, care se crede că se întinde între LHB și nebuloasa Gum, o superbubă mai îndepărtată.
„Un alt fapt interesant este că Soarele trebuie să fi intrat în LHB cu câteva milioane de ani în urmă, o perioadă foarte scurtă în comparație cu vârsta Soarelui [4,6 miliarde de ani]”, a spus Gabriele Ponti, un alt autor. „Este o pură coincidență că Soarele pare să ocupe o poziție relativ centrală în LHB pe măsură ce ne deplasăm continuu prin Calea Lactee”.
