Deși sună ideal, apa pură nu există
Cuprins
Datorită structurii sale moleculare, H2O tinde să dizolve orice atinge, chiar și materialele recipientului care o conține. Atunci, ce cumpărăm de fapt?
Industria apei îmbuteliate generează miliarde datorită percepției de puritate.
Se pare că apa pură este ceva foarte special, atât de special încât poate fi îmbuteliată și vândută. Companiile de purificare câștigă milioane de euro în întreaga lume cu promisiunea de a oferi doar apă pură. Există chiar și o ramură a medicinei alternative care se învârte în jurul presupuselor sale proprietăți magice. Problema este că apa pură nu există, cel puțin pe planeta noastră.
Ce ne vând, de fapt, când cumpărăm o sticlă de apă minerală din magazin?
Promisiunea apei pure: realitate sau strategie de marketing?
May Nyman, profesoară de chimie la Universitatea de Stat din Oregon (SUA), explică căapa absoarbe inevitabil ioni din mediul înconjurător.
„Nu există cu o puritate de 100%, deoarece tinde întotdeauna să dizolve alte substanțe în interiorul său. Acest lucru se datorează faptului că moleculele sale au o formă ciudată, cu două nuclee de hidrogen la un capăt și un nucleu de oxigen la celălalt, fiecare cu sarcini electrice diferite. Moleculele de apă utilizează aceste legături încărcate cu hidrogen pentru a interacționa între ele, dar le servesc și pentru a se atașa de alte molecule care se află în calea lor”, observă Nyman.
De aceea, este foarte probabil ca apa să dizolve puțin orice obiect cu care intră în contact. În plus, cu cât este mai pură, cu atât legăturile sale vor avea mai multă forță pentru a se atașa de alte substanțe.
Paradoxul chimic al H2O
Acest lucru limitează capacitatea noastră de a o purifica, deoarece, la un moment dat, ar începe să dizolve pereții recipientului.
Din acest motiv, „în anii 1990, se spunea că lacul Baikal, din Rusia, avea apă atât de pură încât, dacă se lua o probă, aceasta începea să dizolve paharul. Se forma o soluție cu ionii din recipient”, indică Nyman.
Experta ne asigură că această tendință a H20 este atât de puternică, încât nici măcar oamenii de știință nu o pot evita în laboratoarele complet sterilizate. Ne place sau nu, orice se află într-o probă de apă pură, cum ar fi un fir de praf sau plasticul unui recipient, își va lăsa urme în lichid.
Când puritatea apei atinge incredibilul
Timp de ani de zile a circulat o afirmație curioasă despre apa din lacul Baikal, din Siberia: că era atât de pură încât putea dizolva un pahar de sticlă. Deși sună a legendă științifică, are un fundal real. Lacul Baikal nu este doar cel mai adânc lac din lume, cu o adâncime de peste 1600 de metri, ci și unul dintre cele mai vechi, cu o apă de o calitate excepțională.
Izolarea sa geologică, absența poluării industriale în apropiere și acțiunea constantă a microbilor purificatori au transformat apele sale într-un referință naturală a purității.
Afirmația că ar putea dizolva un pahar nu trebuie luată literal. Este mai degrabă o metaforă științifică pentru a ilustra comportamentul chimic al apei extrem de pure. Cu cât o probă de H2O este mai curată, cu atât are o capacitate mai mare de a atrage și dizolva ionii din mediu. Acest lucru se datorează structurii sale moleculare polare, care face din apă un solvent foarte activ.
În mediile de laborator, apa ultra-pură — lipsită de orice ion sau particulă — devine atât de reactivă încât poate începe să corodeze lent anumite materiale, inclusiv metale sau componente ale sticlei, dacă sunt depozitate pentru perioade lungi de timp.
În multe țări, apa de la robinet este mai sigură și mai bine reglementată decât cea îmbuteliată.
Ce înseamnă apă pură din punct de vedere chimic?
În chimie, conceptul de apă pură este mult mai precis — și mai exigent — decât în limbajul cotidian. Apa pură, în sens strict, se referă la H2O fără niciun alt component dizolvat: fără săruri minerale, microorganisme, gaze sau particule.
Cu toate acestea, atingerea acestui nivel de puritate absolută este practic imposibilă în afara condițiilor foarte controlate din laborator. De aceea, chimiștii clasifică apa în funcție de nivelul de impurități, în special în funcție de conținutul ionic și de conductivitatea electrică.
În mediile științifice se utilizează trei niveluri principale de apă ultrapură: tipul I, II și III. Apa de tip I este cea mai pură disponibilă și este utilizată în tehnici analitice extrem de sensibile, precum spectrometria de masă sau biologia moleculară. Tipul II este adecvat pentru analize clinice, prepararea reactivilor și unele aplicații microbiologice. Tipul III, deși mai puțin pur, este utilizat pentru clătirea sau curățarea materialelor de laborator.
În schimb, ceea ce consumăm zilnic nu se apropie de aceste standarde. Apa potabilă conține niveluri sigure de minerale precum calciu, magneziu sau sodiu și este tratată pentru a elimina agenții patogeni, dar nu este considerată pură în sens chimic.
Pe de altă parte, apa minerală provine din surse naturale și păstrează mineralele dizolvate în mod natural. Apa purificată — precum multe mărci îmbuteliate — a trecut prin procese precum filtrarea cu cărbune activ sau osmoza inversă, dar păstrează încă urme de alte substanțe. Pe scurt, în afara laboratorului, apa pe care o numim pură este pur și simplu potrivită și sigură pentru consum, nu chimic imaculată.
Ce se întâmplă cu apa de la robinet? Mituri, controale și comparații
Deși mulți consumatori asociază apa îmbuteliată cu o mai mare puritate sau siguranță, realitatea este că, în multe țări dezvoltate, apa de la robinet este supusă unor reglementări mai stricte și controale de calitate mai frecvente.
Cu toate acestea, prejudecățile persistă. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, fiecare persoană consumă în medie 106 litri de apă îmbuteliată pe an în Uniunea Europeană. Reducerea consumului de apă îmbuteliată ar putea ajuta gospodăriile să economisească în medie 600 de milioane de euro pe an.
În multe cazuri, alegerea se bazează mai mult pe percepții legate de gust, neîncredere instituțională sau marketing decât pe criterii obiective.
Apa de la robinet conține, de asemenea, minerale esențiale și, în condiții normale, este perfect sigură. În plus, reprezintă o opțiune mai durabilă și mai economică. Un litru de apă îmbuteliată poate costa între 100 și 1000 de ori mai mult decât unul de apă de la robinet, fără a oferi avantaje clare în ceea ce privește sănătatea.
Producerea unei sticle de apă poate necesita mai multă apă decât conține.
Apa îmbuteliată: puritate, afacere sau problemă de mediu?
Promisiunea apei pure a fost unul dintre cele mai mari succese comerciale ale secolului trecut. Ceea ce a început ca o soluție punctuală pentru accesul la apă sigură în situații specifice, astăzi s-a transformat într-o industrie multimiliardară.
Conform datelor firmei de consultanță SkyQuest, piața globală a apei îmbuteliate a depășit 300 de miliarde de dolari în 2024, impulsionată de strategii de marketing care asociază puritatea cu sănătatea, exclusivitatea sau statutul social. Cu toate acestea, multe dintre aceste sticle conțin apă tratată de la robinet, supusă unor procese precum osmoza inversă, filtrarea cu cărbune activ sau remineralizarea, fără ca acest lucru să implice o calitate superioară a apei potabile publice.
Dincolo de conținut, impactul asupra mediului al apei îmbuteliate este considerabil. Producerea unei singure sticle de plastic necesită mai multă apă decât conține, pe lângă resursele fosile necesare pentru fabricarea ambalajului și energia necesară pentru îmbuteliere, refrigerare, transport și distribuție.
Rezultatul: milioane de tone de plastic de unică folosință care, în mare parte, nu se reciclează. Potrivit ONU, se estimează că peste un milion de sticle de plastic sunt cumpărate în fiecare minut în lume, iar multe dintre ele ajung în gropile de gunoi sau în ecosistemele marine, unde durează secole să se degradeze.
Dacă luăm în considerare faptul că în multe țări apa de la robinet este perfect sigură și controlată, costul ecologic și economic al consumului de apă îmbuteliată este greu de justificat. Se plătește mai mult pentru un produs a cărui valoare adăugată este, de multe ori, simbolică.
