O nouă tehnică de scanare digitală a dezvăluit peste o mie de rămășițe de cefalopode într-o singură rocă din Cretacic, inclusiv 40 de specii nemaivăzute până acum.
Cuprins
Într-o rocă aparent obișnuită, prinsă între straturile timpului pe coastele Japoniei, se ascundea o istorie complet necunoscută a vieții marine din era dinozaurilor. Datorită unei tehnici inovatoare de explorare a fosilelor, o echipă internațională de paleontologi a dezvăluit existența a cel puțin 40 de specii de calmar nemaivăzute până acum, unele dintre ele mai mari decât peștii care le însoțeau, într-o descoperire care ne obligă să rescriem ceea ce credeam că știm despre ecosistemele marine din Cretacic.
În Japonia au fost descoperite peste 40 de specii de calmar de acum 100 de milioane de ani: erau ascunse într-o stâncă și unele erau mai mari decât peștii.
Această descoperire, condusă de cercetători de la Universitatea din Hokkaido și publicată în revista Science, nu numai că aduce noi protagoniști în trecutul oceanic, dar contrazice o credință care a dăinuit timp de decenii: că calmarul a prosperat masiv abia după dispariția dinozaurilor, în urmă cu aproximativ 66 de milioane de ani. Noile dovezi sugerează că acesta domina deja mările cu 34 de milioane de ani înainte de această dată.
Un fosil în interiorul altuia: tehnologie pentru a vedea invizibilul
Totul a început cu un bloc de rocă din Cretacic târziu, datând de aproximativ 100 de milioane de ani, care adăpostea mult mai mult decât puteau arăta la prima vedere nuanțele sale gri. În loc să o spargă sau să o disecă în mod tradițional, oamenii de știință au aplicat o tehnică numită tomografie prin abraziune: un proces de „minare digitală” în care roca este șlefuită strat cu strat, fiecare segment fiind scanat la rezoluție înaltă și reconstruit digital conținutul tridimensional din interiorul său.
Rezultatul a fost extraordinar: în interiorul rocii se ascundeau aproape o mie de picioare de cefalopode, structuri dure din chitină – aceeași substanță care formează exoscheletul insectelor și crustaceelor – care constituie partea cea mai rezistentă a corpului calmarilor. Printre acestea, cercetătorii au identificat 263 de exemplare de calmar și cel puțin 40 de specii care nu fuseseră documentate niciodată.
Calamari uriași și vechi campioni ai oceanului
Cel mai frapant nu a fost doar numărul, ci și dimensiunea acestor calamar. Unele specii erau la fel de mari ca peștii cu care împărțeau habitatul și depășeau chiar lungimea faimoaselor amonite, moluște cu cochilii spiralate care au fost considerate mult timp marii înotători ai Mezozoicului.
Descoperirea sugerează că calmarul era deja vânătorul dominant al oceanelor înainte de colapsul biodiversității care a dus la dispariția dinozaurilor. Această supremație anticipată schimbă complet viziunea noastră asupra evoluției marine. Departe de a fi simple supraviețuitori ai unei extincții în masă, aceste animale par să fi fost deja regii adâncurilor.
Spre deosebire de restul corpului unei caracatițe, moale și aproape imposibil de fosilizat, ciocurile — în formă de mici cârlige curbate și ascuțite — rezistă trecerii timpului și devin fosile durabile. În trecut, fusese găsit doar unul singur în stare clară. Această raritate îi împiedicase pe paleontologi să înțeleagă adevăratul rol ecologic al caracatițelor în trecutul îndepărtat.
Acum, cu sute de exemplare identificate și digitalizate, se poate analiza dimensiunea, morfologia și distribuția lor pentru a reconstitui cu mult mai multe detalii rețelele trofice din Cretacic. Varietatea formelor găsite sugerează o diversificare explozivă: calmarul nu numai că a existat, ci a evoluat cu mare viteză, adaptându-se la diverse nișe ecologice.
O revoluție în paleontologie
Tehnica utilizată pentru această descoperire, cunoscută sub numele de tomografie prin abraziune, reprezintă un salt calitativ în paleontologie. Spre deosebire de metodele clasice care implică tăierea sau divizarea rocilor, cu riscul de a distruge microfosilele, această tehnică permite digitalizarea întregii roci fără a pierde niciun detaliu din conținutul său fosil. Deși distruge materialul fizic în timpul procesului, produce o imagine tridimensională de înaltă rezoluție care poate fi explorată din orice unghi și cu o precizie milimetrică.
Datorită acesteia, cercetătorii au putut observa detalii înainte invizibile, cum ar fi grosimea extremă a unora dintre aceste vârfuri, care nu depășesc 10 microni, ceea ce explică de ce au trecut neobservate în studiile anterioare.
O altă revelație a studiului este identificarea a două grupuri principale de calmar modern — cele din apele costiere (Myopsida) și cele din marea liberă (Oegopsida) — care existau deja acum 100 de milioane de ani. Acest lucru înseamnă că radiația evolutivă a calmarului a avut loc mult mai devreme decât se credea, într-o perioadă în care se credea că aceștia erau actori secundari în ecosistem.
Acest lucru ne determină să reconsiderăm rolul cefalopodelor în istoria evolutivă a planetei. Poate că, în loc să se adapteze după un cataclism, aceste animale au fost precursorii unei noi ere de prădători inteligenți și rapizi care domină astăzi oceanele moderne.
O schimbare de paradigmă
Descoperirile făcute de echipa din Hokkaido nu sunt doar o acumulare de fosile bine conservate. Ele constituie o poartă de acces către o etapă a istoriei naturale a planetei care a rămas practic invizibilă. În loc de fosile spectaculoase, dar rare, paleontologia începe să se îndrepte către microregistru, către detaliile minuscule care, puse cap la cap, schimbă întregul peisaj.
Acest tip de cercetări, care combină noile tehnologii cu vechile întrebări, dezvăluie că trecutul vieții pe Pământ a fost mult mai dinamic, complex și divers decât ne-am imaginat.
Acum că eficacitatea acestei metode și abundența informațiilor pe care le poate dezvălui au fost demonstrate, este probabil ca alte colecții de fosile să treacă prin același proces. În acest sens, Japonia ar putea deveni o referință mondială în studiul microfosilelor marine.
Și poate că, datorită acestor noi ferestre către trecut, vom descoperi în curând că oceanele din era dinozaurilor erau la fel de bogate și variate ca cele pe care le străbat astăzi submarine noastre. Doar că, până acum, nu am știut unde să căutăm.
