Longevitate
Cuprins
În timp ce lumea caută secretul longevității printre teste genetice, suplimente și diete antioxidante, în sudul Galiciei viața se prelungește în tăcere, în ritmul pământului și al comunității, unde a îmbătrâni bine nu este o aspirație, ci un mod de a fi în lume.
Ourense poate deveni o „zonă albastră” a longevității
În regiunile interioare din Ourense, Lugo și Pontevedra, unde timpul pare să curgă într-un alt ritm, se concentrează una dintre cele mai mari rate de centenari din Spania. Conform proiectului „Galicia Blue Zone”, condus de doctorul José María Faílde, de la Universitatea din Vigo, există o fâșie de 32 de municipalități cu rate care depășesc 1.000 de centenari la fiecare 100.000 de născuți. Se remarcă cazuri precum Beariz (1.669), Esgos (1.307), Xunqueira de Espadanedo (1.397) sau Covelo (1.238), cu mult peste media galiciană de 475. „Sunt mici laboratoare de longevitate, unde sănătatea nu se impune, ci se moștenește prin modul de viață”, comentează Faílde.
În aceste locuri, unde densitatea populației este scăzută și zgomotul redus, se întrepătrund factori care configurează un mediu ideal pentru o viață lungă: altitudine moderată, aer curat, alimentație neprelucrată, legături puternice între vecini și un ritm în armonie cu natura. În aceste sate, extraordinarul este cotidianul, se trezește devreme fără ceas, se merge fără ceas și se mănâncă fără a număra caloriile. Viața nu se grăbește: se bucură, se trăiește. Acest ecosistem rural a fost descris de cercetători ca un „laborator în aer liber”, unde longevitatea nu este planificată în cabinetele medicale, ci cultivată încet, zi după zi, de generații întregi, departe de agitația urbană și de logica performanței.
ADN-ul longevității galiciene
Ángel Carracedo, unul dintre referenții mondiali în medicina genomică și director al Fundației Publice Galiciene de Medicină Genomică, conduce ambițiosul proiect „Xenoma Galicia” pentru secvențierea ADN-ului a 400.000 de galicieni. „Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea sănătății noastre, pentru a înțelege bolile, a căuta noi terapii, dar mai ales pentru a le preveni și, astfel, a contribui la o viață mai lungă, dar mai ales mai bună”, explică el.
Deși recunoaște că nu există un „gen galician” specific longevității, el susține că interacțiunea dintre genetică, mediu și cultură ar putea fi cheia pentru înțelegerea acestui fenomen. „Exposomul, adică tot ceea ce ne afectează din exterior, joacă un rol aproape mai important decât genetica în sine”, subliniază el. În acest sens, Galicia devine un cadru privilegiat pentru a studia modul în care genele se exprimă în funcție de mediu: de la alimentație la legăturile de vecinătate sau ritmul de viață liniștit.
Carracedo este convins că aceste zone cu o concentrație mare de centenari „ne pot învăța multe despre sănătate și boală”. Nu este vorba doar de a avansa cu tehnologie de vârf, ci și de a înțelege și susține cu dovezi științifice acele stiluri de viață tradiționale care par să aibă un efect protector. „Încep să apară indicii solide, dar trebuie să continuăm să acumulăm date pentru a confirma impactul lor real”, subliniază el. De aceea, una dintre liniile proiectului urmărește integrarea în consorții internaționale care studiază longevitatea dintr-o perspectivă interdisciplinară. „Ar fi foarte valoros să studiem în profunzime genomul centenarilor noștri. Galicia prezintă o concentrație statistic semnificativă care nu poate fi ignorată”, insistă el.
Cu toate acestea, Carracedo își exprimă dorința: „Să sperăm că într-o zi va fi declarată zonă albastră și vom putea include Galicia în grupul celor cinci locuri cu cea mai mare longevitate de pe planetă. Ar fi o ocazie excelentă de a valorifica ceea ce avem deja”. Pentru că poate secretul nu constă atât în schimbarea biologiei noastre, cât în înțelegerea motivului pentru care în aceste sate izolate, liniștite și umile, viața pare să se prelungească fără zgomot.
Galicia prezintă o concentrație statistic semnificativă de longevitate care nu poate fi ignorată
Ángel CarracedoDirector al Fundației Publice Galiciene de Medicină Genomică
Dieta atlantică și rolul său protector
Dacă genetica marchează punctul de plecare, alimentația definește parcursul. Pablo García Vivancos, farmacist, dietetician și președinte al asociației Ourensividad, și-a dedicat ultimii ani studiului efectelor dietei tradiționale atlantice asupra sănătății metabolice. „Pește albastru bogat în omega-3, muguri de varză antioxidanți, cartofi autohtoni, leguminoase, ouă de găină, pâine integrală de secară, ulei de măsline extravirgin și carne de animale crescute în libertate. Aceasta este baza unei diete antiinflamatorii și foarte protectoare”, susține el.
Vivancos a demonstrat, prin studii longitudinale, că persoanele care au menținut acest model alimentar încă din tinerețe prezintă o incidență mai mică a sindromului metabolic, o funcție cognitivă mai bună și o microbiota intestinală mai diversă și mai rezistentă. Dar insistă: „Beneficiul nu se află doar în alimente, ci în actul de a mânca în comunitate, fără grabă, în bucătăria comună. Bucătăria galiciană este memorie, legătură și sănătate”. În cuvintele sale, „alimentația aici nu răspunde modelor. Este cunoaștere acumulată, înțelepciune transmisă prin bucătărie. Și asta generează apartenență, continuitate, identitate. Și asta vindecă”.
Alimentația galiciană nu răspunde la modă. Este cunoaștere acumulată, înțelepciune transmisă prin bucătărie, iar asta vindecă
Pablo García VivancosFarmacist, dietetician și președinte al asociației „Ourensividad”
Termalism și longevitate
Galicia este o țară a izvoarelor. Cu peste 300 de izvoare de apă minerală medicinală, multe dintre ele cu utilizare documentată încă din epoca romană, termalismul s-a consolidat ca unul dintre pilonii longevității galiciene. Marita Souto, cercetătoare specializată în hidrogeologie medicală, a analizat timp de ani de zile proprietățile terapeutice ale unor izvoare emblematice, precum cel din As Burgas, în Ourense.
„Fiecare izvor are o semnătură hidrochimică unică care poate acționa asupra anumitor sisteme ale organismului”, explică Souto. Apele din As Burgas, de exemplu, cu compoziția lor bogată în sulfați, bicarbonati și oligoelemente precum seleniul, au demonstrat efecte contrastante asupra sănătății cardiovasculare, dermatologice și neurosenzoriale.
Dar valoarea balneismului galician transcende proprietățile sale fizice și chimice. „Apele minerale medicinale nu numai că îmbunătățesc circulația sau pielea, ci sunt și spații sociale de îngrijire. A merge la balneariu înseamnă și a te regăsi, a conversa, a aparține”, afirmă Souto. Utilizarea socială a balneariului creează spații de întâlnire, de odihnă activă și de prevenție funcțională pentru persoanele în vârstă, consolidând sentimentul de apartenență și reducând izolarea, doi factori cheie în îmbătrânirea sănătoasă.
Efectele antiinflamatorii ale anumitor ape, combinate cu pauza oferită de mediul înconjurător, generează o stare de bine integrală care nu poate fi replicată într-o pastilă. Souto a observat că persoanele care frecventează regulat balneariile nu numai că își îmbunătățesc starea fizică, ci și starea de spirit și capacitatea de a relaționa.
Fiecare izvor are o semnătură hidrochimică unică care poate acționa asupra sistemelor specifice ale organismului.
Marita Souto, cercetătoare specializată în hidrogeologie medicală
„Fiecare izvor are o semnătură hidrochimică unică, care poate acționa asupra anumitor sisteme ale organismului”, explică cercetătoarea Marisa Souto.
Evelyn López
Forța invizibilă a comunității
„Râsul prelungește viața”, spunea una dintre acele bunicuțe galiciene care știu totul fără să fi citit vreodată un tratat de gerontologie.
Și nu se înșela. Antropologul Manuel Mandianes, un profund cunoscător al sufletului rural galician, susține că în aceste sate sprijinul emoțional nu se deleagă, ci se trăiește. „Aici ritmul este dat de anotimpuri, nu de ceasuri. Liniștea nu se caută, este modul natural de a fi în viață”.
„Comunitatea, mai mult decât un concept, este o practică cotidiană”, susține antropologul. „Nu există depresie socială. Nimeni nu rămâne închis în casă. Comunitatea își asumă în mod natural rolul de asistență socială”. El adaugă că, chiar și astăzi, într-un context de depopulare crescândă, este „imposibil ca cineva să moară singur fără să se știe. Întotdeauna există cineva atent, fără nevoie de discursuri”.
El subliniază, de asemenea, că sănătatea emoțională galiciană provine dintr-o acceptare senină a timpului. „Se acceptă că totul trece: boala, moartea, doliul. Și se împărtășește. Nu se luptă împotriva acestor lucruri, se conviețuiește cu ele”. Tristețea, spune el, nu este patologizată. Se trăiește în comun. Și în această conviețuire zilnică se găsesc forme naturale de reziliență.
Mandianes subliniază, de asemenea, rolul retranca galiciană — acel umor ironic, lent și acut — ca instrument emoțional profund înrădăcinat. „Aici se poate râde la o înmormântare. Se amintește de defunct, se povestește o istorie, se toastează pentru viața lui. Asta ajută la integrarea pierderii, la a merge mai departe fără a o nega”, subliniază el.
În Galicia se poate râde la o înmormântare, se amintește de defunct și se toastează pentru viața lui, iar asta ajută la integrarea pierderii
Manuel MandianesAntropolog
Mișcare naturală, sănătate funcțională
În Galicia, exercițiul fizic nu este conceput ca o activitate suplimentară, ci ca o consecință naturală a vieții de zi cu zi. „Nu există săli de sport pline de vârstnici, ci poteci pe care se merge zilnic, grădini îngrijite cu drag, lemne tăiate manual și animale îngrijite de la răsărit. Aici, exercițiul fizic nu se numește exercițiu. Se numește viață”, rezumă antropologul Manuel Mandianes.
Centenarii galicieni nu au urmat rutine sportive planificate, dar au lucrat pământul, au cărat saci, au crescut animale sau au curățat cartofi fără să înceteze să se miște. Această mișcare funcțională, constantă și cu scop, menține mobilitatea, echilibrul, musculatura… și, de asemenea, autonomia. „Nu se concepe să stai nemișcat dacă ai ceva de făcut, chiar dacă este o sarcină mică”, explică el.
Pe lângă efortul fizic, alte practici culturale completează acest echilibru sănătos: muzica tradițională, dansul la sărbători, bucătăria comună sau ritualurile religioase care conferă comunității o structură emoțională. „Pentru unii este religie, pentru alții o formă de apartenență. Important este că se trăiește cu trupul, nu cu teoria. Și asta susține, de asemenea”, concluzionează Mandianes.
San Xoán de Río: longevitatea ca politică publică
În acest context, unele municipalități, precum San Xoán de Río, transformă longevitatea într-un motor de dezvoltare. Primarul Xosé Miguel Pérez Blecua a lansat un plan strategic cu orizontul în 2035, care urmărește să transforme localitatea într-un „sat longeviv” de referință europeană. „Vrem să fim un sat longeviv. Nu ca etichetă, ci ca proiect de viitor”, afirmă Pérez Blecua. Printre propunerile sale se numără crearea unui laborator rural de cercetare, recuperarea meseriilor, promovarea coabitării intergeneraționale și ateliere gastronomice conduse de persoane în vârstă.
În plus, se explorează parteneriate cu universități, centre de sănătate și platforme tehnologice pentru a crea un model rural inteligent adaptat persoanelor în vârstă. „Ideea este ca îmbătrânirea să nu fie o provocare de înfruntat, ci un potențial de valorificat”, afirmă primarul. Și concluzionează cu o idee clară: „Nu este vorba de a reproduce trecutul, ci de a ști ce trebuie să păstrăm pentru a avansa. Aici există o înțelepciune pe care nu putem lăsa să se stingă”.
Nu există săli de sport pline de vârstnici, ci poteci pe care se merge zilnic, grădini îngrijite și animale îngrijite.
În Galicia, exercițiul fizic nu se numește exercițiu, ci viață. Manuel Mandianes, antropolog
Valoarea povestirii acestor vieți
Rubén Ríos, actor și producător, lucrează la un documentar despre longevitatea galiciană dintr-o perspectivă intimă și respectuoasă. Obiectivul său nu este doar de a arăta cifre, ci de a se apropia de oamenii care se află în spatele lor. „Vreau să povestesc cum se trăiește aici: cu umor, cu proiecte, cu demnitate. Aici nu este vorba doar de a trăi mai mult, ci de a trăi cu sens, cu rădăcini și cu bucurie”, rezumă el.
Proiectul, realizat în colaborare cu oameni de știință și comunități locale, conectează cercetarea cu emoția. Ríos adună mărturii ale unor centenari care sunt încă activi, prezenți, legați de pământul lor și de ai lor. „Nu sunt statistici. Sunt nume, mâini, gesturi care întruchipează un mod de a fi în lume pe care știința începe abia acum să îl înțeleagă cu coerență, cu echilibru, cu apartenență”. În înregistrările sale, el a surprins scene cotidiene pline de viață: persoane în vârstă care încă își îngrijesc grădina, participă la sărbători locale sau împărtășesc mesele cu mai multe generații. „Nu există nostalgie. Există prezent. Ei ies în fiecare zi pentru că au unde să meargă și pentru ce să o facă. Și asta înseamnă longevitate cu sens”.
Vreau să povestesc cum se trăiește aici: cu umor, cu proiecte, cu demnitate.
Aici nu este vorba doar de a trăi mai mult, ci de a trăi cu sens. Rubén Ríos Actor și producător, lucrează la un documentar despre longevitatea din Galicia
Rescrierea viitorului îmbătrânirii
Galicia ar putea deveni prima sau „zona albastră” din Spania. Dar, dincolo de recunoaștere, ceea ce propune este un model diferit de longevitate, unul bazat pe calm, rădăcini și viață împărtășită. Nu caută să prelungească existența dintr-un laborator, ci să învețe oamenii să trăiască cu sens. În satele sale, sănătatea nu este un program, ci o practică cotidiană care se construiește în comunitate, în gesturile de îngrijire, în legăturile care susțin, în ritmul care respectă natura.
Poate că cea mai mare lecție a galicienilor nu este să trăiască mai mult, ci să trăiască mai bine. Nu din grabă, ci din esențial. Pentru că adevărata revoluție a îmbătrânirii nu va veni doar din știință, ci din întoarcerea la uman: un fel de mâncare cald, o conversație la apus, o rețea de îngrijire reciprocă. Într-o lume care accelerează, Galicia ne amintește că poate viitorul constă în a ne opri și a privi din nou ceea ce a fost întotdeauna acolo.
