În 1993, spectatorii din sălile de cinema au fost uimiți să vadă creaturi jurasice pe marele ecran, dar poate că i-a și speriat ideea de a fi devorați de dinozauri. Și, deși mulți dintre noi credeam că personajele negative din Jurassic Park erau dinozaurii, timpul ne-a arătat adevăratul antagonist: sistemul de gestionare a parcului.
Dacă ne amintim, filmul științifico-fantastic al lui Steven Spielberg ne arată cea mai proastă latură a managementului de proiect. Da, este surprinzător un parc în care atracțiile sunt animale dispărute de milioane de ani care revin la viață, dar la ce bun să le expui ca spectacol dacă nu știi să le controlezi? Să ne întoarcem la dovezi.
Poate că interpretarea care i se putea da filmului în acei ani era despre riscurile experimentării genetice. Cu alte cuvinte: „a te juca de-a Dumnezeu”. Cu toate acestea, în fundal avem un alt avertisment care a fost poate ignorat în fața spectacolului vizual plin de suspans: capitalismul. În linii mari, locuri de muncă și salarii precare în proiecte neterminate.
După cum se arată în Medium, una dintre marile deficiențe ale parcului era sistemul său software, care era aproape inaccesibil, cu excepția singurului expert în domeniu: Dennis Nedry. Acesta, la rândul său, avea un salariu atât de mic încât a decis să trădeze compania. Moartea sa declanșează o reacție în lanț pe care nimeni nu știe cum să o oprească.
Pentru început, sistemele de control se defectează. Fiind totul automatizat, vehiculele rămân blocate și gardul electric al tiranozaurului rex nu funcționează. În timp ce animalul fuge, trebuie repornită energia instalațiilor. Cum? Pornind întrerupătorul care se află la celălalt capăt al complexului. Cel mai rău: nu există personal.
Oricine ar putea crede că, fiind vorba de un test pilot, nu este necesar un personal atât de numeros. Dar nici nu trebuie să exagerăm. Acest lucru se datorează faptului că zonele cheie ale parcului sunt supravegheate de o singură persoană. Robert Muldoon este singurul pădurar. Phil Tippett este singurul supraveghetor al dinozaurilor. Nedry este singurul dezvoltator informatic. Ray Arnold este singurul inginer.
Chiar și Vodzilla enumeră mai mult de o duzină de greșeli comise în Jurassic Park care, evident, au dus la distrugerile și amenințările dinozaurilor. Nu există un plan de urgență, nici unul de afaceri bine definit, ca să nu mai vorbim de o evaluare prealabilă și, bineînțeles, de posibile riscuri. Se poate spune că totul s-a întâmplat din cauza unei furtuni tropicale.
Dacă parcul tău se află pe o insulă din Caraibe, este evident că trebuie să ții cont de condițiile meteorologice. Și, desigur, având în vedere rezultatul tuturor acestor decizii proaste, cea mai bună opțiune este evacuarea insulei și abandonarea dinozaurilor. Ce se întâmplă dacă cineva își petrece vacanța în acel loc fără să știe nimic? Adevărat, răspunsul se află în al doilea film.
Nici nu ne mai atingem de Jurassic World, care pare că nu a învățat lecția. Deși putem vedea visul lui John Hammond realizat, la care se adaugă o mai mare dezvoltare tehnologică, neglijența parcului persistă. Dacă nu găsesc dinozaurul în cușca lui, faceți ce este logic: trimiteți un grup de muncitori neînarmați să verifice dacă este acolo.
Oh, era acolo și acum a scăpat. Următoarea idee: trimite o echipă de tip S.W.A.T. să-l localizeze. Adevărat, creatura este capabilă să se camufleze în pădurea pe care ai construit-o tocmai pentru ca ea să se simtă în habitatul său. Ah, și se pare că gloanțele echipei tale nu funcționează pe dinozaur. Colac peste pupăză, nu vor să-l omoare pentru că „a costat mult”.
După cum știm, toate proiectele sau întreprinderile au defectele lor, dar dacă încerci să construiești un parc tematic cu creaturi potențial periculoase, gândește-te de două ori. Mai bine rămânem cu ideea că este ficțiune dintr-un film. Și dacă îți place Jurassic Park, îți reamintim că îl poți găsi pe canalul Universal+ pe Amazon Prime Video și Claro Video.
