Un grup de astronomi a avansat teoria conform căreia Pământul și întreaga noastră galaxie, Calea Lactee, ar putea fi situate în interiorul unui gigant gol spațial — o zonă a Universului cu densitate redusă a materiei
Această ipoteză ar putea explica de ce, în vecinătatea noastră, Universul se extinde mai repede decât în alte părți ale sale. Ipoteza a fost prezentată la Conferința Națională de Astronomie (NAM) a Societății Regale de Astronomie din Durham, în 2025. Ea ar putea ajuta la rezolvarea uneia dintre principalele enigme ale cosmologiei moderne — așa-numita tensiune Hubble. Este vorba despre discrepanța dintre măsurătorile vitezei de expansiune a Universului în primele etape ale existenței sale și observațiile moderne. În plus, acest model ar putea confirma estimarea actuală a vârstei cosmosului — aproximativ 13,8 miliarde de ani.
Constanta lui Hubble, propusă pentru prima dată de Edwin Hubble în 1929, joacă un rol cheie în înțelegerea expansiunii Universului. Ea se calculează măsurând distanța până la obiectele cerești și viteza cu care se îndepărtează de noi. Cu toate acestea, apare o problemă: atunci când oamenii de știință extrapolează datele din Universul timpuriu (bazate pe modelul cosmologic standard) la observațiile moderne, viteza de expansiune prevăzută este mai mică decât cea înregistrată în regiunile cele mai apropiate de noi. Această neconcordanță este numită tensiunea Hubble.
Dr. Indranil Banik de la Universitatea din Portsmouth a explicat că una dintre explicațiile posibile pentru această discrepanță ar putea fi faptul că galaxia noastră se află în apropierea centrului unui vast vid local — o zonă în care densitatea materiei este semnificativ mai mică decât media din Univers.
Dacă ne-am afla într-adevăr în interiorul unei astfel de goluri, gravitația regiunilor exterioare mai dense ar împinge materia spre exterior, făcând golul și mai rarefiat în timp. Acest efect ar duce la îndepărtarea obiectelor cele mai apropiate de noi cu o viteză mai mare decât cea așteptată, creând impresia unei expansiuni locale accelerate.
„Sunetul Big Bang-ului” confirmă teoria
Una dintre descoperirile prezentate la conferință este legată de oscilațiile acustice barionice (BAO), cunoscute și sub numele de „sunetul Big Bang-ului”. Aceste unde sonore, apărute în primele momente ale existenței Universului, „s-au înghețat” când spațiul s-a răcit suficient pentru a forma atomi neutri.
BAO acționează ca o „riglă standard” cosmică, a explicat Banik. Dimensiunea lor unghiulară permite urmărirea istoriei expansiunii Universului. Vidul local ar fi distorsionat ușor legătura dintre scala unghiulară a BAO și deplasarea spre roșu a galaxiilor, deoarece efectul gravitațional al vidului ar fi mărit puțin această deplasare.
Analiza datelor din două decenii a arătat că modelul care ia în considerare vidul local este de o sută de milioane de ori mai probabil să corespundă observațiilor decât modelul fără acesta, care este în concordanță cu datele satelitului Planck, care măsoară radiația relicvă („ecoul” Big Bang-ului).
Pentru ca această teorie să fie corectă, Pământul și sistemul solar trebuie să se afle aproape de centrul vidului cu un rază de aproximativ un miliard de ani lumină, a cărui densitate este cu 20% mai mică decât media din Univers. Deși studiile anterioare au descoperit într-adevăr o densitate redusă a galaxiilor în vecinătatea noastră cosmică, existența unui vid atât de mare și de adânc rămâne controversată, deoarece contrazice parțial modelul cosmologic standard, care presupune o distribuție mai uniformă a materiei la astfel de scări.
Banik și echipa sa insistă că BAO oferă dovezi serioase în favoarea ipotezei lor. Următorul pas va fi verificarea modelului lor cu ajutorul altor metode, cum ar fi cronometrele cosmice — galaxii antice în care nu se mai formează stele.
„Analizând lumina acestor galaxii, putem determina vârsta lor și, comparând-o cu deplasarea spre roșu, putem reconstitui istoria expansiunii Universului”, a menționat Banik.
Dacă teoria se confirmă, ea va rezolva una dintre cele mai mari enigme ale cosmologiei și ne va face să ne reconsiderăm locul în Univers: trăim într-o galaxie banală la marginea cosmosului, care, probabil, se află și în interiorul unui balon gigant aproape complet gol.
