Expertul Greenpeace, Francisco del Pozo, explică dificultatea acestei situații
Cuprins
Atlanticul, în apropiere de Galicia, a devenit groapa de gunoi nucleară a Europei. Între anii ’40 și ’80 au fost aruncate 142.000 de tone de deșeuri energetice. Așa afirmă Greenpeace, al cărui studiu estimează această cantitate la 220.000 de butoaie. Neștiind ce să facă cu deșeurile, țările au găsit o soluție de compromis: îngroparea tuturor acestor deșeuri sub mare.
Acum câteva săptămâni, a început un proiect condus de nava franceză L’Atalante, care a plecat spre Atlantic pentru a încerca să afle cantitatea și efectele acestor deșeuri nucleare îngropate. Ultimele informații indică faptul că au fost localizate 3.000 de butoaie nucleare. Dacă luăm datele Greenpeace, aceasta reprezintă doar 1,3% din totalul îngropat în apropierea Galiciei.
Francisco del Pozo, coordonatorul campaniei împotriva combustibililor fosili a Greenpeace, explică pentru Infobae España viziunea organizației. „Situația se va agrava, conținutul se va degrada, provocând o contaminare mai mare”, avertizează specialistul, vorbind despre urgența de a acționa.
Cu toate acestea, având în vedere cantitatea care a putut fi detectată, se pune întrebarea dacă se va putea găsi o soluție. Opțiunea de a le scoate la suprafață implică mai multe etape prealabile și nici măcar nu există garanția că este fezabilă. În plus, odată scoase din mare, ar trebui să se găsească o soluție.
Ani de depozitare
În 1938, o descoperire științifică a avut o serie de consecințe care au schimbat istoria. Descoperirea fisiunii nucleare a dus la utilizarea energiei nucleare de către diferite puteri. Cu toate acestea, exista un mare inconvenient: ce să se facă cu deșeurile.
În această situație, opțiunea aleasă de mai multe țări a fost Fosa Atlanticului. Între 1949 și 1982, Belgia, Franța, Regatul Unit, Germania, Italia, Olanda, Elveția și Suedia au deversat deșeuri nucleare în ocean, la aproximativ 400 de kilometri de coasta galiciană. Prezența butoaielor încărcate cu deșeuri nucleare a început să aibă efecte negative asupra mediului marin.
Francisco del Pozo explică că, în anii următori, a început să se observe o „reacție indirectă prin moluște, crustacee sau mișcări ale curenților”, provocând apariția „nucleotidelor reactive la suprafață”. Cu toate acestea, acest lucru nu s-a întâmplat până la Protocolul de la Londra din 1996. Timp de aproape 40 de ani, aceste țări au putut să-și arunce deșeurile cu impunitate.
În 1981, un vas de pescuit galician și curajosul său echipaj au „vânat” unul dintre aceste nave care arunca deșeurile nucleare, punând capăt acestei catastrofe naturale. Datorită contactului cu Greenpeace, un căpitan, cei trei marinari ai săi, jurnalistul Manuel Rivas și alte nouă persoane au pornit în căutarea transportatorului olandez pentru a imortaliza momentul în care arunca în mare butoaiele.
În august 1982, Greenpeace a organizat o expediție cu nava Sirius, care a permis obținerea de noi imagini ale aruncării buteliilor. Această operațiune a dus la încetarea activității Olandei, urmată de restul națiunilor. Zece ani mai târziu, a fost semnat acordul care interzicea această practică.
Primul summit privind energia nucleară din istorie va avea loc la Bruxelles în martie 2024.
Expediția navei franceze
În vara anului 2025, a început expediția oceanografică franceză care are ca obiectiv evaluarea stării Fosei Atlantice. Obiectivul inițial este de a obține cunoștințe care să permită luarea unei decizii. Javier Escartín, directorul cercetării la bordul navei oceanografice L’Atalante, a explicat că robotul subacvatic a localizat peste 3.000 de butoaie după cartografierea a 140 de kilometri pătrați.
Misiunea include colectarea de probe de la fundul mării, precum apă, sedimente și organisme, pentru analiză. De asemenea, se realizează un studiu cu ajutorul radarelor și sonarului, care permite distingerea zonelor relevante și a acumulărilor de deșeuri în anumite părți ale fundului marin.
Consiliul pentru Securitate Nucleară (CSN) a asigurat că nu există „niveluri semnificative” de radiații în zona oceanică din jurul Galiciei. Cu toate acestea, unele organizații sau formațiuni politice, precum Podemos, au subliniat că ar trebui să se efectueze o anchetă aprofundată, punând la îndoială concluziile CSN.
Specialistul Greenpeace ne explică că „Uniunea Europeană, care include toate țările care au aruncat deșeurile acolo, trebuie să abordeze problema la nivel european, atât din punctul de vedere al responsabilității, cât și al monitorizării și evaluării. Este necesar un studiu mai detaliat decât cel realizat de CSN”.
O problemă fără soluție?
Nu este o întrebare cu un răspuns sigur. Progresul tehnologic sau o descoperire inovatoare pot schimba complet orice teorie. Cu toate acestea, este adevărat că, deocamdată, problema pare departe de a fi rezolvată. Greenpeace estimează cantitatea totală de deșeuri nucleare la 220.000 de butoaie și 140.000 de tone, ceea ce înseamnă că, până în prezent, operațiunea L’Atalante a localizat 1,3%.
Francisco del Pozo explică că este foarte dificil să se știe ce să se facă cu deșeurile, dar că, înainte de a ajunge la momentul luării acestei decizii, trebuie să se cunoască în detaliu situația. „Ceea ce cerem noi este să se investigheze, să se considere o problemă de prim rang, să se cartografieze întreaga zonă și să se facă un inventar”, relatează el.
„Nu știu să-ți spun dacă avem o soluție”, recunoaște expertul. „Trebuie să se caute o soluție care să implice cea mai mare siguranță. O opțiune ar fi să le scoatem de acolo, cu riscul pe care îl implică acest lucru, deoarece trebuie să aducem la suprafață, de la adâncimi mari, butoaie care sunt parțial uzate. Ar putea presupune mai mult risc decât altceva. Atunci problema este majoră”, explică Pozo.
Pentru Greenpeace, problema se află la rădăcină: energia nucleară. Întrebat despre rolul organizației, Pozo explică că, dincolo de a cere un studiu și acțiuni din partea UE și CSN, „trebuie să reamintim societății că acum există un avans al energiei nucleare și nu se știe ce să se facă cu deșeurile. La vremea lor, au fost aruncate în mare, dar acum sunt încă pe uscat și se află în bazine lângă centralele nucleare”.
Javier Escartín, liderul expediției, a transmis într-un interviu acordat National Geographic o anumită liniște și optimism. „Zona de deversare se află în apele internaționale, la peste 600 km de Finisterre și la peste 4.000 de metri adâncime”, afirmă geologul marin. Potrivit lui Escartín, studiile efectuate până în prezent sugerează „că nu există niciun impact”. Cu toate acestea, el reamintește că „campania nu s-a încheiat încă, iar analizele definitive ale probelor nu vor fi disponibile decât la câteva luni după încheierea campaniei”.
