Analiza rămășițelor osoase ridică noi ipoteze cu privire la relația dintre acestea și ritualurile funerare ale speciilor umane din Paleoliticul Mijlociu
Cuprins
Analiza recentă a unui craniu de copil descoperit în peștera Skhul, în Israel, a reaprins dezbaterea privind posibila interacțiune dintre neandertali și Homo sapiens în Levant, în urmă cu aproximativ 140.000 de ani. Conform unui studiu condus de Anne Dambricourt Malassé, de la Institutul de Paleontologie Umană din Franța, structura osoasă a unei fete de aproximativ cinci ani sugerează că ar putea fi vorba de un hibrid.
Descoperirea, publicată în Biochimica et Biophysica Acta (BBA), contestă interpretările anterioare privind coexistența acestor grupuri umane și ridică noi întrebări cu privire la originea ritualurilor funerare și a primelor înmormântări organizate.
Descoperire singulară în peștera Skhul
Potrivit New Scientist, craniul a fost descoperit în 1929 în timpul săpăturilor din peștera Skhul, situată pe muntele Carmel, în Israel. În acel loc, arheologii au recuperat rămășițele a șapte adulți, trei copii și numeroase fragmente osoase, în total șaisprezece hominizi. Inițial, toate rămășițele au fost atribuite Homo sapiens, pe baza caracteristicilor anatomice dominante și a datării corespunzătoare Paleoliticului mijlociu.
Cu toate acestea, de la descoperirea sa, clasificarea craniului infantil a fost motiv de controversă. Maxilarul prezenta trăsături diferite de cele ale Homo sapiens, ceea ce i-a determinat pe cercetătorii din acea perioadă să sugereze existența unui hominid de tranziție, numit Paleoanthropus palestinensis. În timp, studii ulterioare au inclus craniul în variabilitatea Homo sapiens, deși îndoielile nu au dispărut.
Un secol de dezbateri științifice și un progres tehnologic cheie
Timp de aproape o sută de ani, craniul a făcut obiectul unor analize și interpretări diverse. Dificultatea clasificării sale se datorează amestecului de trăsături anatomice: deși majoritatea rămășițelor din peșteră prezintă caracteristici proprii Homo sapiens, maxilarul infantil diferă semnificativ. Această particularitate a dat naștere ipotezei că ar putea aparține unui individ de tranziție sau unei linii genealogice diferite.
Studiul original, realizat în anii 1930, s-a confruntat cu limitări tehnice. Rămășițele au fost acoperite cu ipsos, ceea ce a împiedicat comparații detaliate cu alte specimene infantile. New Scientist a subliniat că această situație a împiedicat timp de decenii o evaluare biologică precisă a craniului de la Skhul.
Echipa condusă de Anne Dambricourt Malassé a utilizat tomografia computerizată pentru a obține imagini detaliate ale craniului și maxilarului. Această tehnică a permis compararea structurii osoase cu cea a altor copii neandertali cunoscuți. Rezultatele au indicat că maxilarul prezintă trăsături asociate neandertalilor, în timp ce restul craniului corespunde modelului morfologic al Homo sapiens.
Pe baza acestei combinații, cercetătorii au propus că fetița ar fi putut fi un hibrid, fiica unor părinți de specii diferite. „De mult timp cred că hibridizările nu erau viabile și continuu să cred că majoritatea au fost avortate. Acest schelet relevă că, totuși, au fost posibile, în ciuda faptului că această fetiță a trăit doar cinci ani”, a declarat Dambricourt Malassé, citată de New Scientist.
Maxilar fosil și reconstrucție digitală a fetei din Skhul. În stângă, imagini ale fosilului original găsit în peștera Skhul, Israel. În dreapta, reconstrucție tridimensională cu culori care disting trăsăturile asociate neandertalienilor (verde) și Homo sapiens (albastru). Analiza sugerează o posibilă hibridizare între cele două specii, deși aceasta nu a fost confirmată din cauza lipsei de ADN.
Studiul include opinii ale unor experți externi, precum John Hawks, de la Universitatea Wisconsin-Madison, care a apreciat soliditatea abordării: „Acest studiu este probabil primul care a fundamentat științific rămășițele copilului Skhul”. În plus, el a subliniat că reconstrucțiile vechi nu permiteau o comparație adecvată cu suficiente specimene infantile, îngreunând înțelegerea biologiei sale.
ADN, divergența opiniilor și Levante ca punct de intersecție evolutiv
În ciuda progreselor tehnologice și a noilor analize, identificarea definitivă a craniului ca hibrid rămâne nerezolvată. John Hawks a avertizat că fără o analiză ADN, nu este posibilă confirmarea hibridizării: „Nu îl putem identifica definitiv ca hibrid fără a-i extrage ADN-ul… poate exista o mare variabilitate în aspectul și forma fizică, chiar și fără amestecul cu grupuri antice precum neandertalienii”.
Absența materialului genetic din craniu limitează concluziile studiului. Populațiile umane din Pleistocen prezentau o diversitate morfologică remarcabilă, ceea ce face dificilă distingerea între variațiile proprii unei specii și posibile semne de amestec între linii genealogice diferite. Specialiștii sunt de acord că, deși ipoteza hibridului este plauzibilă, ea nu poate fi susținută în mod concludent fără dovezi genetice directe.
Contextul geografic adaugă relevanță descoperirii. Levante, regiune care cuprinde zone din Israel, Liban, Siria și Iordania, a fost identificată ca un punct cheie de contact între speciile umane în timpul Pleistocenului. Poziția sa, între Africa, Asia și Europa, a facilitat mobilitatea și întâlnirile între diverse grupuri umane.
Dany Coutinho Nogueira, de la Universitatea din Coimbra din Portugalia, a comparat regiunea cu o „stație centrală de autobuze” pentru oamenii din Pleistocen, potrivit New Scientist. Această imagine întărește ideea că Levante ar fi putut fi un spațiu de contact, schimb genetic și posibilă hibridizare între Homo sapiens, neandertali și alți hominizi, precum denisovani.
Reconstrucție digitală a craniului infantil din Skhul. Model tridimensional generat prin tomografie computerizată care arată fragmentele osoase recuperate (verde) și secțiunile reconstruite digital (albastru). Forma generală a craniului prezintă caracteristici compatibile cu Homo sapiens, în timp ce combinația sa cu alte trăsături ridică ipoteza unei posibile hibridizări evolutive.
Studiile asupra genomului antic și modern au demonstrat că Homo sapiens și neandertalienii au făcut schimb de gene în diverse ocazii în ultimii 200.000 de ani. În 2018, un fragment osos vechi de 90.000 de ani găsit în Rusia a confirmat, prin analize ADN, existența unui hibrid între neandertali și denisovani. Aceste antecedente susțin posibilitatea ca craniul de la Skhul să aparțină unui individ hibrid, deși confirmarea definitivă nu a fost încă obținută.
Implicații pentru ritualurile funerare și istoria înmormântărilor
Descoperirea craniului din Skhul, în Levant, considerat unul dintre cele mai vechi cimitire cunoscute, sugerează implicații care depășesc biologia evolutivă. În mod tradițional, primele înmormântări organizate au fost atribuite Homo sapiens ca dovadă a comportamentului ritual și simbolic. Cu toate acestea, studiul recent sugerează că aceste practici ar fi putut apărea în rândul neandertalienilor sau ar fi putut fi rezultatul interacțiunii lor cu Homo sapiens.
Anne Dambricourt Malassé a susținut că analiza obligă la regândirea exclusivității Homo sapiens în primele înmormântări. Conform New Scientist, „acest comportament ritualizat ar putea proveni de la neandertali, de la Homo sapiens sau din interacțiunile dintre cei doi”.
Identitatea celor care au efectuat înmormântarea rămâne neclară. „Nu știm cine a îngropat acest copil, dacă locul ales pentru înmormântarea cadavrului era al unei singure comunități sau dacă erau comunități din diferite linii genealogice, dar care coexistau și stabileau contacte sau chiar uniuni, împărtășeau rituri și emoții”, a concluzionat Dambricourt Malassé.
